Bio pentru tot poporul

Un amic voia să știe dacă hrana bio va putea hrăni toată planeta, sau măcar toată România, și să schimbăm convenționalul cu bio. Planeta arată ca un mușuroi degradat și aglomerat, cu 6 miliarde de furnici dintre care aproape 2 miliarde suferă de foame. Ne vom putea lipsi de produsele obținute din agricultura convențională astfel încât tratamentele chimice cu aditivi, cultivarea cu pesticide și impactul minim al producției alimentelor asupra mediului să fie posibile și să salvăm planeta? Putem să ne hrănim numai cu bio? Acum nu! Ne costă mai mult? Acum da!

Răspunsul pendulează între da și nu.

Multe guri cer hrană
Un raport înfricoșător al FAO a apărut pe agenda politică a întregului glob: pentru prima dată Națiunile Unite se luptă pentru a găsi rezervele de hrană dedicate acoperirii foametei de pe planetă. Anne Erlich declara ritos că ‘’populația este problema de mediu numărul 1’’, Lester Brown propune în debutul ultimei sale cărți ‘’stabilizarea populației’’ ca primă măsură de vindecare a mediului. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai multe guri trebuie să hrănim. Puțini ecologiști vorbesc despre asta, atrage atenția George Monbiot într-un articol publicat recent.
Optimum Population Trust arată într-un studiu că populația, în ritmul curent de creștere, va ajunge la 134 trilioane de oameni până în anul 2300. Pare ridicol; nimeni nu așteaptă ca așa ceva să se întâmple. ONU a estimat, în urma unei serii de studii demografice, că populația se va stabiliza până către anul 2200 la 10 miliarde de oameni.
Dacă acceptăm studiul ONU înseamnă că populația va augmenta cu aproximativ 50% apoi creșterea se va opri. Va fi astfel, cu 50% mai greu să hrănim lumea și cu 50% mai greu să prevenim folosirea irațională a resurselor.
În acest context apocaliptic, specialiști, oameni de știință, companii, guverne și instituții internaționale ridcă problema producerii hranei, dar mai ales a consumului ei.
Să ne așteptăm ca în viitorul apropiat întregul uscat al globului să fie un mare teren arat cu mijloace convenționale, cu 70% din suprafață dedicată furajelor? Sau să inventăm noua agricultură, organică, solidă, localizată care să aibă forța de hrăni orașele de mâine?

Agricultura convențională e scumpă
Hrana organică este îndeobște percepută ca fiind mai costisitoare. Radicalii ecologiști nu sunt însă de acord. Asociații mondiale ale micilor producători se revoltă împotriva unor giganți precum Monsanto, Syngenta, Pioneer sau Cargill. Iar vocea lor e sintetizată de ecoactivista indiană Vandana Shiva. Aceasta ne declara că “hrana globalizată și industrializată nu este ieftină; ea este mult prea costisitoare pentru pământ, pentru fermieri și pentru sănătate. Planeta nu mai poate suporta povara exploatării apelor freatice, a poluării cu pesticide, a dispariției speciilor și a destabilizării climei. Totodată, fermierii nu mai pot suporta povara datoriilor bancare, indispensabile pentru exploatările agricole industriale”.
Pe toate continentele se fac pași mari către susținerea producției locale în scopul consumului local. Campanii “buy local” au deja mare succes în Europa, SUA și în alte locuri. Există inovații precum Community Supported Africulture, cu consumatori care cumpără părți din culturile ce vor urma de la mici companii sau de la fermieri. Aceștia împart câștigul ulterior, dar își asumă și riscul unei productivități mici. Germania, Elveția și Japonia sunt țările care demarat sistemul. De nici 15 ani, Statele Unite se bucură de peste 3.000 de astfel de sisteme de-a lungul țării. De curând, Marea Britanie susține sistemul prin politici publice.
Vânzarea directă, la rându-i, are mare succes în toate țările. Farmer’s markets au crescut cu 80% numai în SUA. În lanțul producător–consummator, practice, nu mai există niciun intermediar. Țările europene occidentale, prin politici ale administrațiilor locale, susțin și ele vânzarea directă locală. Dincolo de dimensiunea umană și socială, acest tip de vânzare are impactul cel mai redus asupra mediului. Pe de altă parte, certificarea Fair-Trade a devenit un loc comun în lumea occidentală.

Multinaționalele oferă soluții. Contra cost
Reprezentanții companiilor agricole multinaționale susțin că altă cale nu există, iar exploatarea masivă va diminua clivajele alimentare dintre țările dezvoltate și cele ale lumii a treia. Randamentele agriculturii de masă sunt într-adevăr mari. Cu toate acestea, pentru a reduce impactul asupra solului și asupra climei au apărut tehnici precum agricultura raționalizată sau agricultura de precizie – site specific farming. Intrările de origine industrială sau chimică în agricultură sunt bine controlate și reduse la strictele nevoi ale plantelor cultivate, astfel încât să nu rămână în mediu cantități excedentare de pesticide sau alte substanțe. Cu alte cuvinte, unele mari companii nu mai caută un randament maximal, ci unul optim, în funcție de condițiile locale.
Aceste tehnici sunt aplicate, deocamdată, doar în țările bogate, unde instrumentele de control ale statului sunt puternice. Totodată, au nevoie de un nivel înalt de competență tehnică și științifică pentru analize sofisticate ale solului. Mai pe scurt, e nevoie de fonduri financiare extrem de mari.

Consumul, cea mai importantă ramură a agriculturii
Clivajele alimentare dintre nord și sud pe care le aminteam se amplifică însă alarmant. În contextul crizei financiare, mulți docenți și specialiști atrag atenția că nu doar modul de producție trebuie înlocuit, ci… şi consumul.
FAO estimează că 75% din diversitatea genetică a agriculturii a fost pierdută în ultimul secol. Mii se soiuri s-au adoptat la condițiile climatice ale locului într-o evoluție care a durat secole. Marea agricultură de azi folosește cam 150 de specii pentru cultivare, în urma proiectului Green Revolution din anii ’50 care a vizat primele încrucișări genetice. Deși păstrarea semințelor nu ține de esența cutivării bio, Syngenta, al treilea gigant al transgeniei agricole, a început să o facă. Mai mult, și-a deschis chiar linii de producție bio.
Dacă întreaga lume va trece pe agricultura organică efectele vor fi diferite în funcție de localizarea pe glob. Brazilia, Mexic și India pot obține recolte mai bune din culturile bio decât din cele convenționale la porumb, grâu, orez, cafea și chiar legume. Câștigul constă în greutatea fructelor și semințelor – cu o constituție mai voluminoasa și o masă mai mare, arată un studiu al Universității din Essex.
Soluția este însă mult mai complexă în lumea industrializată. Aici, o trecere pe organic ar duce la o cădere imediată a recoltelor de cereale, sfeclă și rapiță cu un procent care ar varia între 30-60%, în special în Europa. În SUA, fermele care au devenit organice au suferit căderi de 10-15% în producție, însă și-au revenit în termen scurt, grație diversificării producției.
Dacă locuitorii Europei septentrionale ar consuma numai cereale, cartofi, carne, legume, fructe și lână organice, iar pentru încălzire ar folosi numai biomasa, ar trebui să reducă consumul săptămânal de carne de vită cu 230 g mai puțin sau produse lactate cu 4 kk mai puțin. Astfel s-ar ajunge la cantitatea consumată în 1945. Pe lângă acestea, deșeurile alimentare ar trebui refolosite ca furaje, iar sistemul de canalizare să fie sursă de fertilizatori organici.

Și risipa e resursă
„Risipa alimentelor constituie cel mai mare faliment al pieței contemporane, iar acest faliment este dovedit empiric”, ne declară profesorul Andrea Segre, de la Universitatea din Bologna. Aşa cum este studiat modelul de producție, trebuie studiate economic și sociologic și patternurile de consum. Produsele care se aruncă în apropierea scadenței termenului reprezintă un inestetism al microeconomiei, spune Segre. „Excesul trebuie consumat și astfel cel cu stomacul gol poate fi hranit”, adaugă profesorul.
Segre conduce un grup de cercetare internațional denumit Last Minute Market, care încearcă să susțină o economie a reciprocității, ale cărei produse sunt așa-zisele bunuri raționale. Acestea sunt produse alimentare în apropierea scadenței care devin bunuri publice și care extind noțiunea de public. Organizații nonguvernamentale și retaileri au creat o rețea prin care alimentele „ultimului minut” sunt puse pe o piață care întregește accesul la hrană.
Însă soluția se află tot în producția bio și în dinamica acestei noi piețe care crește și se dezvoltă… organic.

Piața bio crește, în ciuda crizei
Piața internațională a produselor bio a crescut anul trecut cu 5 miliarde de dolari și a ajuns la o valoare globală de peste 47 de miliarde de dolari. În ciuda crizei economice, piața este în creștere, și oportunitățile de business și de consum sunt tot mai mari, ne-a declarat Catherine diMatteo, președintele IFOAM – Federația Internațională a Mișcărilor din Agricultura Organică, la Târgul Biofach 2009, desfășurat la Nurnberg.
“Cum se poate vorbi despre noi oportunități în acest an în care avem de-a face cu criza financiară, cu consumatori limitați de prețurile hranei, competiția cu alte produse convenționale, greenwashing, probleme legate de sărăcie ori criza resurselor, dar și cu mari scandaluri în sectorul produselor organice?”, se întreabă DiMatteo. Oportunitatea constă în a crea cerere pe piață în scopul, mai înalt, de a asigura o agricultură diversă, de a garanta protecția mediului și sustenabilitate. “Nu fac apologia unor standarde organice tot mai stricte pentru că această abordare e birocratică și până acum a dat rezultate slabe, ci a unei continue educații ecologice pentru producători, procesatori, inspectori, certificatori, legislatori și, nu în ultimul rând, pentru marele public”, încheie DiMatteo.

Bio, în cifre globale
La nivel mondial, suprafaţa consacrată agriculturii biologice se ridică în prezent la 30,4 milioane de hectare, cu Australia în fruntea clasamentului – 12,3 milioane de hectare, arată studiul pieţei globale bio realizat de consultanţa britanică Organic Monitor.
China (2,3 milioane ha), Argentina (2,2 milioane ha) şi SUA (1,6 milioane ha) se clasează pe următoarele locuri.
La scară globală, Oceania este continentul cu cea mai mare suprafaţă cultivată organic (42%), urmat de Europa (24%) şi de America Latină - cu 16%.
Bio, în cifre europene
Helga Willer, directorul Institutului de cercetare în agricultura biologică din Elveţia, ne-a spus că “suprafața cultivată cu bio va înregistra o creștere la nivel mondial în 2009; previziunea se bazează pe o creştere începută în septembrie 2008”. Numai economiile bio europene au încheiat anul trecut cu o creştere de 7% şi cu o suprafaţă dedicată agriculturii organice care depășește 8 milioane de hectare. Ţările din Europa Centrala şi de Est sunt motorul care înregistrează ce mai mare rată de creştere, adaugă Willer.
Această creştere netă este constatată pentru fiecare țară europeană în parte, spune Burkhard Schaer de la Ecozept şi autorul raportului “Specialised Organic Retail Europe – 2008”. Deschiderea de magazine dedicate sectorului bio în zonele urbane aglomerate din estul continentului, dar și liniile bio promovate de marii retaileri vor duce către o creştere semnificativă şi în 2009, adaugă cercetătorul.

Bio-România
„Întrebarea dacă bio poate hrăni lumea nu își are sensul. Important este faptul că în ziua de azi avem oportunitatea de a alege. Consumatorii devin parte activă în alegerea și consumul hranei, devin actori politici”, ne declară Abdelaziz Messai, General Manager la Ecocert, o societate germano-franceză de certificare bio cu operațiuni în România.
Există abordări subiective în a aprecia calitatea unor produse alimentare și impactul producției ori transportuui lor asupra mediului. „Un exemplu de abordare subiectivă este mișcarea Slow Food care insistă pe educarea gustului. Dar bio are avantajul unor evaluări obiective și al unor certificări care garantează calitatea”, adaugă Messai.
România are un atu. Calitatea solului și slaba dezvolare industrială a țării pot fi un mare avantaj pentru a produce aceste alimente cu impact minim de mediu și cu minim de aditivi chimici. În termeni de business, să nu uităm nici mâna de lucru ieftină. Pe de altă parte, românii sunt bine pregătiți, au cunoștințe bune de producție alimentară și de practică agricolă. Există totuși mulți oameni care produc numai pentru propria gospodărie, deși, cu ajutor, ar putea intra oricând în sectorul comercial.

Amprenta românească de carbon din bio
Deja putem spune că există o piață bio în România. Ea este emergentă, sub 1%, dar începe să se structureze și crește în fiecare an. Sunt tot mai mulți distributori, chiar dacă cele mai multe produse bio care se vând în România sunt produse de import. „Este destul de ironic faptul că certificăm produse în România, care sunt exportate ca materie primă în străinătate, apoi se întorc ca importuri de produse finite în România. Această stare de fapt are un cost de mediu foarte mare alături de alte costuri legate de transport, împachetare ori marketing”, spune Messai.
În România, cel mai important este să se poată certifica și procesatorii, și distribuitorii, pe lângă producători. „Această situație se traduce prin faptul că produsele vor rămâne în România și nu vom mai fi exportatori de materie primă. În acest moment, prea multă marfă se întoarce. Acesta e sistemul deocamdată, e greșit, neecologic, dar încă nu e vina nimănui”, subliniază Laszlo Szeredai, vicepreședintele Ecoinspect, o organizație de certificare românească.
În principiu, dacă vinzi multă materie primă e posibil să se întoarcă înapoi în țară sub formă de produs finit, spune Marian Cioceanu, președintele Asociației operatorilor din Agricultura Ecologică – BioRomânia. „Noi ne focalizăm pe dezvoltarea pieței de retail de la noi. Situația s-a îmbunătățit, există produse bio pe rafturile magazinelor, însă modul în care acestea se comercializează este greșit pentru că reglementările de comercializare nu sunt respectate”.

Inechitățile unei piețe de 1%
Acum doi ani, piața bio, cea de retail, nu exista. Acum există, însă produsele sunt foarte scumpe. Dar „aceasta e o caracteristică a pieței românești și nu a pieței bio în general. În România, pe lanțul producător–consumator sunt prea mulți intermediari străini, nu e o situație prea democratică”, adaugă Messai.
Dar de ce tot acest lanț vicios nu se află pe teritoriul României? Vina, consideră Messai, îi aparține administrației românești – trebuie prea multe autorizații, ștampile ovale și mult timp de pierdut. Cu vremea, normele europene din domeniu vor fi integrate.
Trebuie să existe ajutor de la minister, mai ales că subvențiile care se vor da în sprijinul producătorilor de bio vor trece pe la Ministerul Agriculturii. Cu toate acestea, „la noi există încă o mentalitate greșită, care pleacă de la pregătirea inconsistentă a specialiștilor”, crede Laszlo Szeredai. „Toți agricultorii de la noi au lucrat și au învățat că cel mai bine se lucrează chimic. Nici nu vreau să mă gândesc cum se iau diplomele în instituțiile de educație cu profil agricol”, adaugă Szeredai.

„E mult de lucru, dar obiectivul major este subvenția”, afirmă Cioceanu. Producția de alimente bio are un randament cu 50% mai mic decât producția convențională, precizează el. Pe lângă asta, trebuie încurajată și dezvoltarea procesării românești. Iar dimensiunea socială implică și dezvoltarea fermelor de subzistență, adică a gospodăriilor care produc pentru ele însele.
„Într-o țară normală nici nu ar trebui să lucreze o organizație de inspecție și certificare din altă țară”, crede Laszlo Szeredai. Certificarea, în cazul unei companii străine, se face de către o comisie din țara de origine. „Realitățile românești sunt, practic, translatate în străinătate și se pierde multă informație de valoare – e un fel de concurență neloială”.
La Ministerul Agriculturii de la București nu există încă o viziune foarte clară asupra certificării bio. Exemplul Ungariei este edificator în acest sens: după ce Ungaria a intrat în Uniunea Europeană, toate organismele de certificare au început să se retragă de pe piață. Cea mai puternică a rămas cea locală, BioControl, subliniază Szeredai.
Acreditarea unor astfel de organizaţii de certificare se face de către companii specializate. Ecoinspect, de exemplu, este acreditată de o companie americană denumită IOAS.