Praznic in memoria lui Horia Bernea la Muzeul Taranului Roman

Praznicul De Ziua Crucii, organizat de Slow Food Bucuresti, va avea loc vineri, 14 septembrie 2007, ora 14.00, in curtea Muzeului Taranului Roman.

Despre conservarea naturii in centrul Transilvaniei

Partea a doua a aceleiasi discutii cu Dr. John Akeroyd:

Dr. John Akeroyd despre 'Desertul verde'

John Akeroyd si-a obtinut doctoratul in botanica la Cambridge, iar de sase ani studiaza in fiecare vara colinele din regiunea saseasca a Sighisoarei. Urmariti prima parte a discutiei avute cu mine la Crit in judetul Brasov:

Cu Orange la Saschiz

Comuna Saschiz din judetul Mures nu este doar o urma romantica a trecerii sasilor prin Transilvania, ci un veritabil laborator de aplicare a programelor de dezvoltare agricola locala. Exploatarea agricola de masa a fost eliminata din orice plan de propasire a localitatii si a zonei.

Biodiversitatea ariei satelor sasesti din jurul Sighisoarei rezulta dintr-o interactiune a hranei si a plantelor de pe pasunile si din padurile localitatilor. „Nu este o rezervatie salbatica, ci un ecosistem in care omul locului, responsabil, are un rol esential, consolidat in secole de istorie", spune John Akeroyd, un renumit botanist englez. Spre deosebiore de Delta Dunarii sau habitate montane salbatice, zona deluroasa saseasca din centrul Ardealului are o componenta antropica ce contribuie substantial la echilibrul ecologic.

Ecologia zonei, creatoare de biodiversitate, isi extinde efectele si in economia locala, sustine Akeroyd. Productia de lapte si branza ori carne de la stanile din zona depinde de pasunile atat de diverse. La randu-le, pasunile dezvolta o apicultura larga si de succes. Micii producatori de hrana ai zonei pot astfel specula, la scara mica, bunurile din lantul de interdependente ale ecologiei locale.

Sapard 3.3

Fundatia locala Adept, bine sprijinita financiar de operatorul de telecomunicatii Orange, si in colaborare stransa cu primaria din Saschiz au demarat, in premiera pentru Romania, un proiect specific pentru fanete si pasuni pe Masura Sapard 3.3.

Ecosistemele de pajiste sunt o componenta importanta a capitalului natural. Acestea reprezinta un grup important de tipuri de habitate cu o valoare inestimabila pentru diversitatea plantelor si a altor grupe de organisme.

In particular, masura sprijina conservarea biodiversitatii biologice si a habitatelor semi-naturale, prin incurajarea utilizarii practicilor agricole traditionale. Conservarea pasunilor si fanetelor montane si din zonele deluroase intracarpatice prin asigurarea exploatarii rationale a acestora, eliminarea efectelor eroziunii pasunilor prin suprainsamantare cu specii autohtone, prevenirea acidifierii solului si renuntarea la fertilizarea cu ingrasaminte minerale, pesticide sau insecticide. Mai pe scurt: managementul traditional al pasunilor si fanetelor.

"Un atu amuzant al zonei consta tocmai in faptul ca oamenii nu au bani pentru tratamentul chimic al pasunilor", spune Cristi Gherghiceanu, directorul executiv al Fundatiei Adept.

„Este primul proiect de acest tip din tara, fapt care a bulversat pana si pe autoritatile Sapard din Regiunea de Dezvoltare Centru. Acestea, in evaluarea proiectului, au facut copy - paste dupa masurile de investitii si am pierdut mult timp. Cu toate acestea, acum proiectul poate fi folosit ca buna-practica pentru altele de acest tip din Romania", incheie Gherghiceanu.

Masura 3.3 presupune o finantare de 95 euro pe hectar intr-un an, fara fonduri locale de pornire. „Pana acum am obtinut o finantare totala de 800.000 euro pe urmatorii cinci ani", a declarat primarul comunei, Ovidiu Soaita. Tot el a anuntat ca suma tuturor proiectelor, de la Natura 2000 pana la Economia Bazata pe Cunoastere, finantat de Banca Mondiala prin Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, din comuna depaseste 17 milioane euro.

Ciobanii incep sa inteleaga importanta fenomenului asociativ, „acum lucreaza in grupuri, chiar daca sunt niste oameni, de regula si traditional, individualisti", spune cel mai tanar dintre cei 32 de sasi ai comunei, Johann Schasser.

Natura 2000

Peisajul special si biodiversitatea satelor sasesti au nevoie de protectie statutara. Conservarea la nivel de peisaj evita fragmentarea habitatelor extinse, interdependente, ce caracterizeaza zona. Intreaga zona este ideala pentru o abordare de tip Natura 2000, prin care habitatele si flora si fauna asociate lor sunt protejate, activitatile economice fiind permise doar daca nu afecteaza aceste habitate.

In cazul unui astfel de peisaj semi-natural, creat de om, activitatile economice sunt de fapt necesare pentru pastrarea integritatii habitatelor si ecologiei speciilor. Aceste activitati sunt sprijinite de fonduri UE conform modelului Natura 2000. In cadrul unei zone Natura 2000, diverse alte masuri de protectie pot fi adoptate, in functie de conditiile locale.

Marele avantaj al acestui tip de proiect este ca se depune ca suma de plecare doar 25% din banii necesari investitiei, iar solicitantii isi pot moderniza ferma, cumpara utilaje agricole ori pot porni actiunile unei mici societati comerciale.

Vechea cetate din Saschiz dar si toata poezia locului atrage deja 500-600 de turisti pe saptamana, iar agroturismul are in acest moment o baza de pornire atragatoare: pana in 25.000 euro pe o gospodarie saseasca.

Elitele si gastronomia

Stiinta gastronomica, inca de la inceputurile sale, si-a asumat o conotatie puternic elitista. Pe de o parte erau clasele dominante, care scriau pentru ele insele retetele si primele opere de critica gastronomica. Asadar, era inevitabil ca gastronomia sa devina o stiinta rezervata lor.

Cultura „subalterna” a saracilor si taranilor nu prezinta surse scrise, iar din retetele gastronomice nobiliare se poate doar intui ca priceperea culinara taraneasca era expropriata de clasele dominante, alaturi de dreptul la placere. Si totusi, principalele inventii consemnate in istoria gastronomiei s-au nascut in paturile cele mai sarace ale societatii, pentru a raspunde necesitatilor urgente, precum simpla penurie a alimentelor, natura lor perisabila, exigenta de a le transporta si de a le conserva. Pe scurt, minimizarea influentei spatiului si timpului asupra alimentatiei noastre.

In 1801, cand cuvantul „gastronomie” se insinua in primele scrieri, principala „lege a burtii”, pentru majoritatea populatiei urbane sau rurale, era inca foamea. La fel era si in secolele precedente. Doar abundenta de pe mesele bogatilor avea demnitate gastronomica. Se credea, in acele timpuri, ca modul de orna masa sau de a gati ii privea doar pe cei care nu aveau probleme in a se aproviziona.

Saracilor si infometatilor li se nega de la bun inceput orice demnitate gastronomica. Ei puteau doar sa isi rationalizeze in continuu bucatele si sa conserve putinele arome, rezultat al secolelor de adaptare la teritoriu.

Se poate zice ca aceasta separare falsa dintre subzistenta si placere s-a perpetuat pana in zilele noastre. Intre timp, dupa ultimul razboi mondial, contextul s-a schimbat radical. O mare parte a populatiei occidentale si-a rezolvat problemele de aprovizionare si cele legate de presiunea ei asupra bugetului familiei. Chiar daca figura gastronomului este un produs al burgheziei postrevolutionare, s-a pastrat intotdeauna o traditie a bucatariei nobile, foarte bogata, care isi trage radacinile din retetele de la curte. Gastronomia servea doar bogatasii, care priveau apetitul si satisfacerea sa din nenumarate perspective, studiind-o cu gustul si apreciind-o cu mandrie.

Adevarata acceptiune burgheza a gastronomiei e mult mai moderna si intra in criza atunci cand diferentele de clasa se atenueaza iar mancarea nu mai e un mijloc de afirmare. Din 1950, termenul „gastronomie” acopera paturi mai ample ale societatii. Gastronomia elitista intra in criza. Nu mai e necesar ca cetateanul instarit sa se hraneasca mai bine, din moment ce incepe sa cumpere alimente cu termen de garantie, din supermarketuri alienante. In consecinta, ajung sa se nasca gastronomi involuntari chiar printre cei care traiesc in contact cu pamantul.

In aceeasi perioada, in Romania, incepea exercitiul comunist al foamei. Elitele vremii, o mana de activisti comunisti cu liber acces la carnea de vitel, se distingeau de plebe in primul rand prin accesul lor neingradit la alimente. Desi romanii au acces de ceva timp la hrana de supermarket, pasteurizata si conservata in pachetele colorate, elitele postrevolutionare sufera de un atavism nobiliar (sau boieresc) legat de gastronomie. In timpul saraciei anilor 1990, burtile si gusele conducatorilor exprimau implicit accesul la hrana bogata in proteine.

In timpurile noastre, oriunde in lumea occidentala, produsele primare sau derivate din formele de agricultura traditionala, din ce in ce mai rare, devin adevarate trufandale pentru cei care nu pot sa si le procure usor.

Gastronomia este impinsa si limitata tot mai mult la mediul folcloric. Societatea se abandoneaza unui exercitiu ludic, plin de referinte vulgare la o abundenta pantagruelica, care reprezinta insasi exorcizarea memoriei noastre comune: foamea.

Continutul invaziei mediatice dedicate mancarii si gastronomiei, cu articole scrise, programe TV, jocuri si concursuri, telejurnale si altele, este dovada cea mai evidenta a acestei tendinte, care azi a atins proportiile unei grave alienari publice. Nu exista nicio abordare culturala, nicio cunoastere reala a problemelor discutate: traditiile exista doar ca sa dea putina „culoare”, iar adeseori se vorbeste in dodii pentru a satisface audienta.

La noi, in aceasta lumina, a aparut falsa orientare a romanilor catre produse si restaurante traditionale, metaforizata foarte plastic de antropologul Bogdan Iancu in „roata de car infipta intr-un termopan”.

Faceti un test, spune Carlo Petrini, si intrebati zece persoane ce este gastronomia. Va vor vorbi de ceva generic numit „a manca bine”, se vor screme sa inventeze niste conotatii elitiste. Altii vor aminti vreun magazin unde se vinde gourmet deja pregatit sau vreun restaurant plin de ifose, ori de bucatari care se dau in stamba la televizor pentru a face publicitate unor carti de bucate. Niciunul nu va sustine ca gastronomia e o stiinta ce presupune antropologie, biologie, chimie, fizica, ecologie, economie politica, comert, tehnica, arta. Daca le-o spui in fata, sigur nu te vor lua in serios.

Carlo Petrini despre 'Buono, pulito e giusto'

Un discurs revolutionar in italiana si in engleza.

Breakdown

Targul ecogastronomic organizat de organizatia internationala Slow Food in Bucuresti a functionat timp de doua weekend-uri ca un experiment economic la Muzeul taranului roman. Consumatorii au reactionat pozitiv, venind in numar de aproape1.500/ zi. Micii producatori au vandut tot, „dand nastere” unei nise de piata vechi de cand lumea: segmentul produselor facute in mod pur traditional.

Precum in alte tari europene, Slow Food incurajeaza dezvoltarea locala intr-un sistem de convivium (clustering) al micilor producatori de alimente sanatoase, urmarind omologarea produselor la nivel teritorial, in regiuni controlate.
O jumatate de litru de horinca, palinca sau rachiu costa 40 lei, carnatii de casa - 21 lei/kg, costita afumata - 18,5 lei/kg, sunculita ardeleneasca - 25 - 28 lei/kg, slanlina afumata - 10,5 lei/kg, cas afumat - 18 - 20 lei/kg, muschi Bucovina - 41 lei/kg, pastrama vanatoreasca - 31 lei/kg, cobza de pastrav in cetina de brad – 50 lei, dulceturi din petale de trandafir, de coarne, de capsuni, visine, cirese, caise - borcane mici, 4 lei.

Produsele s-au vandut in foarte scurt timp, in ciuda cantitatilor destul de mari: 600 kg de produse de carmangerie, 30 de cobze de pastrav (approx. 30 kg de pastrav), 120 de borcane de gem, 50 kg de branza de burduf in coaja de pin.

Astfel de targuri creaza si oportunitatea unor contacte de business si pot pune bazele unor precontracte de distributie sau unor actiuni de lobby pentru recunoasterea unor produse traditionale.

Problemele micilor producatori

„Degeaba avem fabrici curate si cu stampile daca la capatul procesului tehnologic obtii niste porcarii, produse fara nici un gust si complet nesanatoase”, a declarat pentru Bizcity.ro Ioan Tataran, managerul firmei de produse de carmangerie Toto din Lapusel, Maramures. „Produsele de acest tip nu se vor putea vinde niciodata in Occident, iar acolo este noua noastra piata”.

Managerul considera ca micile intreprinderi agricole trebuie sa se dezvolte pe teritoriile comunitatii de unde provin si sa continue traditia hranei si a produselor apreciate de toti. „Solutia e ca taranii sa stea la tara pentru ca piata muncii este saturata atat in industrie cat si in sectorul tertiar; in acelasi timp, pamanturile raman nefolosite si in paragina”, spune Tataran.

Compania este o minifabrica, are sase angajati si o productie de 400 – 500 kilograme de carne pe zi. Cifra de afaceri este undeva in jurul a 350.000 de euro pe an, spune Tataran, insa profitul a fost relativ mic datorita investitiilor in extindere si mai ales datorita acoperirii tuturor creditelor. Tataran reuseste sa termine in acest an, cu fonduri SAPARD, o fabrica noua, extinsa la capacitatea de doua tone zilnic.

Din nou branza:)...

Unul din producatorii celebrei branze de burduf pastrata in coaja de pin din Fundata, zona Brasovului, ferma Istrate, saluta intentia noului presedinte al Autoritatii Veterinare. Daca ordinul ar fi trecut „ar fi trebuit sa vindem toate animalele pe care le avem, ferma nu ar mai fi rezistat nici macar un an", a spus pentru BizCity.ro Cecilia Istrate prezenta la Targul eco-gastronomic organizat de Slow Food Bucuresti la Muzeul Taranului Roman.

Istrate are 600 de oi si 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Branza de burduf invelita in pin, la care se adauga telemea si carne de vita si oaie, le comercializeaza doar in mari piete deschise precum cea din Brasov sau in targuri organizate pe teritoriul Romaniei.

Familia Istrate incearca sa inregistreze o marca cu branza de burduf, nu înainte de a deveni societate comerciala. Ajutati de fundatia internationala Slow Food pentru a identifica oportunitati de desfacere in Europa, Istrate crede ca doar exportul produselor lactate romanesti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locala in Romania si pentru antreprenorii romani.

Adrian Suciu, producator de branza de capra din vechea localitate saseasca Crit, ne-a declarat ca produsele sale nu isi gasesc debusee in zona Brasovului si Sighisoarei. "In schimb la Bucuresti am constatat ca multi oameni doresc sa cumpere branza de capra; in acest sens, chiar daca ne orientam mai mult pe piata locala, ordinul Autoritatii Veterinare ne-ar fi afectat prin blocarea accesului la pietele din capitala", a spus Suciu.

Problema fermei Suciu, ce cuprinde peste 100 de caprine, nu sta doar in mediul competitiv advers ci mai ales in lipsa de informare a romanilor cu privire la calitatile laptelui de capra si la produsele derivate, tipice, pe care oamenii le ignora, a adaugat fermierul.Un producator de cascaval din comuna bucovineana Sadova, Ion Vermesan, este singurul pe care ordinul nu l-ar fi afectat. El investeste in dezvoltarea unor pensiuni de turism rural din Bucovina, iar branzeturile pe care le produce ar fi fost o afacere colaterala si, evident, locala. Producatorii din zona Sadova doresc totdata sa inregistreze cobza de pastrav afumat in cetina de brad ca “prezidiu” in cadrul Slow Food

Le-a venit mintea la cap

Noul presedinte al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Radu Roatis, intentioneaza sa modifice ordinul privind comercializarea produselor primare, astfel incat taranii sa le poata vinde fara restrictie pe teritoriul tarii. Anuntul sau a adus un suflu de usurare printre micii producatori de lactate.

„Va avea loc o intalnire cu reprezentantii crescatorilor de animale, pentru a rediscuta ordinul privind comercializarea produselor primare. Cu siguranta ordinul se va modifica, astfel incat sa fie permisa vanzarea acestor produse nu doar pe raza judetului, ci oriunde in tara", a explicat Roatis.

Micii producatori saluta intentia noului presedinte

Unul din producatorii celebrei branze de burduf pastrata in coaja de pin din Fundata, zona Brasovului, ferma Istrate, saluta intentia noului presedinte al Autoritatii Veterinare. Daca ordinul ar fi trecut „ar fi trebuit sa vindem toate animalele pe care le avem, ferma nu ar mai fi rezistat nici macar un an", a spus pentru BizCity.ro Cecilia Istrate prezenta la Targul eco-gastronomic organizat de Slow Food Bucuresti la Muzeul Taranului Roman.

Istrate are 600 de oi si 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Branza de burduf invelita in pin, la care se adauga telemea si carne de vita si oaie, le comercializeaza doar in mari piete deschise precum cea din Brasov sau in targuri organizate pe teritoriul Romaniei.

Familia Istrate incearca sa inregistreze o marca cu branza de burduf, nu înainte de a deveni societate comerciala. Ajutati de fundatia internationala Slow Food pentru a identifica oportunitati de desfacere in Europa, Istrate crede ca doar exportul produselor lactate romanesti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locala in Romania si pentru antreprenorii romani.

Adrian Suciu, producator de branza de capra din vechea localitate saseasca Crit, ne-a declarat ca produsele sale nu isi gasesc debusee in zona Brasovului si Sighisoarei. "In schimb la Bucuresti am constatat ca multi oameni doresc sa cumpere branza de capra; in acest sens, chiar daca ne orientam mai mult pe piata locala, ordinul Autoritatii Veterinare ne-ar fi afectat prin blocarea accesului la pietele din capitala", a spus Suciu.

Problema fermei Suciu, ce cuprinde peste 100 de caprine, nu sta doar in mediul competitiv advers ci mai ales in lipsa de informare a romanilor cu privire la calitatile laptelui de capra si la produsele derivate, tipice, pe care oamenii le ignora, a adaugat fermierul.

Un producator de cascaval din comuna bucovineana Sadova, Ion Vermesan, este singurul pe care ordinul nu l-ar fi afectat. El investeste in dezvoltarea unor pensiuni de turism rural din Bucovina, iar branzeturile pe care le produce ar fi fost o afacere colaterala si, evident, locala.

Un ordin absurd

Premierul Tariceanu a semnat, joia trecuta, decizia de numire in functia de presedinte al Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a lui Radu Roatis. Imediat dupa numire, noul presedinte a anuntat intentia anularii restrictiilor de vanzare, insa a precizat ca se vor stabili anumite norme de igiena pe care taranul trebuie sa le respecte daca vrea sa vanda produse de origine animala.

"Producatorul trebuie sa respecte normele de igiena si sa asigure trasabilitatea produselor, pentru ca este esentiala siguranta alimentara", a mentionat Roatis.

Fostul presedinte al ANSVSA, Marian Avram, a emis un ordin potrivit caruia micii producatori nu au voie sa vanda produse primare (lapte, branza, oua, carne de pasare sau miere) decat pe raza localitatii de origine. Masura trebuia sa intre in vigoare din 18 ianuarie 2006, dar in urma controverselor starnite Avram a dat o derogare pentru sase luni, timp in care taranii mai au voie sa vanda fara restrictii.

Ordinul lui Avram a produs mare valva si a dat nastere unui fenomen fara precedent in istoria Romaniei: asocierea ciobanilor producatori pentru a-si apara interesele in fata proastei guvernari.

Targul eco-gastronomic 'Slow Food' in imagini

Jamboane, pastrame vanatoresti, caltabosi de la familia Baciu din Campulung Moldovenesc.

Cecilia si Ioan Istrate cauta maruntis.

Vitel de... vitel.


Dulceee...


Veronica Lazar gusta afumatura ardeleneasca de la tetea Istrate.

Din nou, Baciu!

Teofil Tremisan, focul targului. Horinca si palinca moroseneasca.

Branza de capra a lui Suciu din Crit si cea de burduf in coaja de pin a lui Istrate din Fundata.

Fotografiile au fost facute de Carmen Nistor pentru cotidianul Compact. Toate drepturile le apartin.

Epuizat!

Pastrama vanatoreasca bucovineana, branza de capra din zona Sighisoarei, sunculitza afumata din Valea Lapusului, horinca maramuresana, cobza de pastrav din Campulung Moldovenesc, gemurile de Saschiz s-au epuizat inca de sambata, 5 mai. Targul eco-gastronomic s-a inchis, iar micii producatori au vandut toata marfa.

Cobza de pastrav a lui Ioan Vermesan din Sadova, Bucovina

Horinca si palinca de la distileria Voica din Chechis, Maramures

Dulcetzurile de Saschiz

Manifestul Slow Food Bucuresti

Toti oamenii au dreptul fundamental la placere si, in contrapartida, responsabilitatea de a proteja mostenirea hranei, traditiei si culturii care fac placerea posibila. Slow Food este fundamentata pe notiunea de ecogastronomie – o recunoastere a conexiunilor stranse dintre farfuria de pe masa si Pamant.

Slow Food inseamna hrana buna, curata si dreapta. Hrana trebuie sa aiba un gust bun; ea trebuie sa fie produsa intr-o maniera curata care sa nu aduca atingere mediului inconjurator, animalelor si sanatatii oamenilor; iar producatorii trebuie sa primeasca o compensatie justa pentru munca lor.

Slow Food promoveaza conceptul de coproducator, adica merge dincolo de rolul pasiv de consumator si se intereseaza de cei care produc hrana noastra, modul in care o produc si problemele cu care se confrunta. Sustinand activ producatorii de hrana, Slow Food devine parte a procesului de productie.

Slow Food organizeaza targuri, evenimente si expozitii in scopul de a conecta producatorii cu coproducatorii si de a aduce la lumina produse de o calitate gastronomica excelenta.

Slow Food o forma de rezistenta in fata marilor producatori si marilor circuite de distributie. Prin sprijinirea micilor exploatari agricole, fundatia ajuta asociatiile familiale sa iasa din saracie si sa traiasca cu demnitate din produsele pamantului lor. Acest lucru impiedica exodul rural si limiteaza somajul, este o solutie de salvare a biodiversitatii si a unor regiuni intregi ajunse in paragina si date uitarii.

Jean Anthelme Brillant-Savarin, vestit pentru pasiunea sa pentru gastronomie, spunea ca "destinul popoarelor depinde de modul in care se hranesc".

In Romania, unde marile companii de fast food patrund cu un chip de clovn in scoli si se pretind educatori, unde multinationalele inghit pamanturile localnicilor pentru a-si planta proprii hibrizi, unde taranii sufera in urma restrictiilor impuse de un stat care ar trebui sa ii protejeze, Slow Food cauta ‚calea romaneasca’ de salvgardare a culturii gastronomice traditionale.

Bucataria este fructul unei culturi milenare care reflecta identitatea fiecarui popor. Produsele traditionale transmit savoarea regiunii lor de origine si tehnici de fabricare ancestrale.

Generatiile "fast-food" aduc deja in lumina consecintele asupra sanatatii si caracterului natiunii. Cand mancam in graba dejunul sau cina singuri, in masina, inghitim in acelasi timp pe nemestecate valorile glorificate de marile corporatii din industria alimentara, iar risipa devine un lucru usor de acceptat.

Slow Food Bucuresti face parte din marea retea a producatorilor de hrana din 152 de tari care isi cauta nise si debusee intr-un sistem economic mondial. Exista, in aceasta lumina, o componenta de business, esentiala, care sa aduca dreptate micilor producatori intr-o piata dominata cu violenta de transnationale.

Convivumul Slow Food Bucuresti nu este o miscare de protest, nici nu neaga virtutile companiilor, ci un mijloc ce are ca scop salvgardarea resurselor, a apei, a pamantului si a biodiversitatii in contexte culturale locale, romanesti.

Exista!

Incepand de joi, 3 mai 2007, Slow Food Bucuresti exista. In zilele urmatoare voi inunda blogul cu materiale despre producatorii prezenti acolo. Veniti la Muzeul Taranului Roman, detaliile se gasesc in afis.

Petrini: "Veniti in UE nu pentru ca sunteti o piata atragatoare, ci pentru ca sunteti o mare cultura!”

Am avut sansa extraordinara de a-l cunoaste pe Carlo Petrini, presedintele Slow Food. Dupa numai cinci minute de discutie, m-am lasat sedus de o gindire fundamentata sociologic, pe cat de pragmatica, pe atat de idealista, inspirata de Claude Levi-Strauss. Cititi mai jos un rezumat al discutiei noastre.

Producatorii si consumatorii au obligatia sa apere productia de hrana naturala si sanatoasa. Consumismul extrem, care, in aceste timpuri, inghite planeta se manifesta in modul cel mai evident prin fast-food, globalizarea negativa. Conceptul Slow Food nu consta in exacerbarea lacomiei la masa, ori in centralizarea gandurilor unor gurmanzi ci intr-o noua perspectiva asupra dezvoltarii. Slow Food este o retea planetara care incurajeaza localizarea productiei, sintetizata in termenul de „glocal”, globalizarea pozitiva.

Congresul Terra Madre care se organizeaza din doi in doi ani la Torino si care poarta supranumele de ‚Natiunile Unite ale Taranilor’ reuneste reprezentanti ai producatorilor de hrana din 152 de tari care isi cauta nise si debusee intr-un sistem economic mondial. Vorbim, in aceasta lumina, de o componenta de business, esentiala, care sa aduca dreptate micilor producatori intr-o piata dominata cu violenta de transnationale. Nu este o miscare de protest, nici nu neaga virtutile unor multinationale, nota bene, ci una care are ca scop salvgardarea resurselor, a apei, a pamantului si a biodiversitatii in contexte culturale locale.

Poate e o utopie, insa utopiile nasc realitate.

La scara mondiala si europeana traim in ‚noua economie’. Uniunea Europeana a lucrat ani buni pentru a dezvolta agricultura de exploatare masiva, iar acum realizeaza ca trebuie sa se intoarca la mica economie cu o valoare adaugata. Taranii au castiguri infime si acest fapt creeaza grave probleme de justitie sociala.

Observam si in CAP (Common Agricultural Policy), planul de dezvoltare agricola al Uniunii Europene, o schimbare majora a paradigmei economice. In final, vorbim despre o balanta dezechilibrata pe ale carei talere se afla cantiatea de hrana, pe de o parte, si calitatea ei, pe de alta. Teritoriul a redevenit un element esential al dezvoltarii, iar, in productia de hrana, taranul il protejeaza instinctiv. Europa occidentala a distrus aceasta parte a economiei, in tari precum Italia, Franta ori Germania, unde mult sub 4% mai sunt tarani producatori. UE isi da seama abia acum de marea eroare.

E foarte important ca Romania sa nu faca aceeasi eroare. Ne aflam in fata unei contradictii: Romania a iesit din economia colectivista, din forme si sabloane productive centralizate, nascute din modernismul socialist stupid. Acesta a distrus mare parte din traditia seculara a productiei.

Pare bizar, dar acum capitalismul occidental s-a pliat perfect pe formele anacronice ale socialismului. Exista capitalism, foarte bine, insa trebuie sa existe si o cale romaneasca.

Taranii si statul roman vor intelege ca, daca vor continua sa vanda pamanturile multinationalelor, acestea din urma nu vor oferi mai mult decat... subzistenta.

„Am cunoscut un taran in sudul Transilvaniei care face o branza de capra minunata, dar nu o poate vinde. Crede-ma, e de mii de ori mai buna decat orice branza frantuzeasca”, spune Petrini.

Romania e obligata azi sa creeze politici de aparare a satelor – purtatoarele culturii romanesti, iar nu aberatii turistice precum Dracula Park. Taranii de prin aceste parti sunt foarte slabi, iar Slow Food va lucra pentru a le da mai mult orgoliu si speranta in prima faza. Speranta vine debusee pe piata, din productie de calitate si, in final, din retribuirea justa a muncii lor.

Pier Paolo Pasolini ii atentiona pe italieni acum mai bine de 30 de ani cu privire la distrugerea imensei culturi taranesti prin omologare si la faptul ca aceasta ne va saraci ireversibil. Valoarea Slow Food sta in a folosi gastronomia, gustul, ceea ce e ‚bun’, pentru scopul neechivoc al justitiei sociale. Gastronomia este antropologie, economie, politica si cultura, iar nu retete culinare fara personalitate publicate pe ici pe colo.

Asadar, „veniti in UE nu pentru ca sunteti o piata atragatoare, ci pentru ca sunteti o mare cultura!”

Solidaritatea ciobanilor

Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind procedurile de înregistrare a activităţilor de vânzare directă de produse de origine animala a creat premisele interzicerii comercializarii branzei bune, adevarate, dar a creat si un fenomen asociativ al ciobanilor, fara precedent.

Peste 200 de ciobani, proprietari de oi, din nordul judeţului Argeş s-au întâlnit, duminică, în comuna Corbi, cu reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, pentru a discuta despre impactul integrării europene asupra activităţilor care reprezintă singura lor sursă de câştig.

Discuţiile purtate între crescătorii de oi şi autorităţi au vizat, în principal, problemele legate de desfacerea produselor tradiţionale şi de transhumanţă, activităţi afectate de reglementările europene în domeniu. Ciobanii şi-au manifestat îngrijorarea că vor fi obligaţi să renunţe la creşterea oilor, singura lor sursă de venit, şi să se orienteze către alte activităţi.

Mesajul autorităţilor judeţene, printre care s-au numărat prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean a fost că singura şansă pentru crescătorii de oi ar fi întocmirea unor proiecte care să le permită accesul la fonduri europene, în vederea aducerii afacerilor lor la nivelul standardelor UE.

Dar singura sansa pentru toti ciobanii este sa produca branza si atat! Omologarea pe care o practica Uniunea Europeana nu are nici o relevanta pentru secole de cultura culinara in comunitati care isi cunosc foarte bine nevoile economice si de hrana si organizate, dupa cum spunea presedintele Slow Food, Carlo Petrini, "intr-un mod fericit, anarhic".

Comertul cu hrana, in special cel cu branza, este prin excelenta alternativ, eludeaza interdictiile fabricate de mari companii si dictate suprastatal, ori cele impuse de un stat care isi trateaza subiectii cu dispret si violenta.

"Intocmirea de proiecte", "fonduri europene" sunt locuri comune folosite ca panacee de minti goale din administratia locala romaneasca deloc preocupata de dezvoltarea locala.

În toate localităţile din nordul judeţului Argeş, ca de altfel in toate satele si catunele de marginime, principala sursă de venit a populaţiei o reprezintă creşterea oilor, doar în comuna Corbi fiind peste 300 de familii în această situaţie.

Exista norme europene care nu pot fi luate in serios. Sau solutii alternative precum:

Microferma slow food a ciobanului Istrate

Branza Istrate

Microferma, asociaţia familială a Ceciliei Istrate din satul Fundătura, comuna Moeciu, judeţul Braşov, a avut şansa ca, prin fundaţia Slow Food pentru Biodiversitate, să îşi prezinte produsul, specific zonei de sud-est a Transilvaniei, brânza de burduf păstrată în scoarţă de pin, la cel mai mare târg gastronomic al producătorilor tradiţionali din lume.

Istrate are 600 de oi şi 30 de vaci, iar în cadrul fermei lucrează numai angajaţi. Brânza de burduf invelită în pin, la care se adaugă telemea şi carne de vită şi oaie, le comercializează doar în mari pieţe deschise precum cea din Braşov sau în târguri organizate pe teritoriul României.
Familia Istrate încearcă să înregistreze o marcă cu brânza de burduf, nu înainte de a deveni societate comercială. Ajutaţi de Slow Food pentru a identifica oportunităţi de desfacere în Europa, Istrate crede că doar exportul produselor lactate romaneşti autentice poate crea premise solide de dezvoltare locală în România şi pentru antreprenorii români.

Marketingul şi publicitatea produselor alimentare tradiţionale româneşti se poate face însă numai la astfel de târguri, dată fiind implicarea financiară modestă a statului român şi a slabei dezvoltări locale din România. Standul brânzei romaneşti de la Salone del Gusto de la Torino, care costa 5000 de euro, a fost plătit de tutorele fermei Istrate din cadrul Slow Food, producatorul italian de vinuri Bertani Vini din Grezzana Verona.

“Statul român nu ne-a ajutat cu mare lucru, toate investiţiile au fost făcute în animale şi făcute cu resurse din propria noastră ogradă”. Iniţial ferma Istrate a plecat de la 50 de oi şi 3 vaci. Investiţiile se calculau în animale şi nu in bani, menţionează Istrate.
Odată cu standardizarile impuse de Uniunea Europeană, “am constatat ca materia prima pentru hrana animalelor, furajele, sarea, dar şi mulgatoarele electrice pentru vaci ori condiţiile igienice impuse, au extins sfera cheltuielilor. Deocamdată nu caştigăm mult, nu avem mare profit din afacere.”

În a doua zi a târgului, şi după “surpriza neplacută cu întârzierea produselor”, familia Istrate a vândut peste 150 de kilograme brânză, a semnat precontracte cu distribuitori din Australia şi Olanda şi a stabilit contacte de afaceri cu aproximativ 25 de societăţi interesate de comercializarea produsului, majoritatea italiene, a incheiat Cecilia Istrate.

Gemurile de la Saschiz. Din camara, pe piata globala

Producătorii de gemuri zona Sighişoarei, îşi vor extinde vânzările până în Statele Unite, în urma semnării unor contracte de distribuţie, la Salonul Gusturilor din cadrul târgului internaţional de gastronomie, agricultură şi biodiversitate, Terra Madre.

Producătorii de gemuri din satele Viscri şi Saschiz, de lângă Sighişoara, îşi vor extinde vânzările până în Statele Unite, în urma semnării unor contracte de distribuţie cu companiile Boule din California şi Interworld din New Mexico, la Salonul Gusturilor din cadrul târgului internaţional de gastronomie, agricultură şi biodiversitate, Terra Madre, care se desfăşoară la Torino între 27 şi 30 octombrie.

Boule Inc. este o companie americană, cu sediul în Los Angeles, ce se ocupă cu distribuţia de produse alimentare tradiţionale pentru restaurante din SUA, Franţa şi Marea Britanie. Interworld, o companie din Albuquerque, la rându-i, distribuie pe teritoriul american produse agricole din toate părţile globului, a declarat pentru Newsin Cristian Gherghiceanu, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Adept. La acestea se mai adaugă şi un contract cu compania italiană de e-commerce, Goccedigusto.it.

Fundaţia Adept, cu sediul în Saschiz, înfiinţată de un grup de britanici, “încurajează şi susţine financiar micii producători din triunghiul Sighişoara – Braşov – Sibiu în a-şi dezvolta afacerile, găsi pieţe şi crea propriie mărci de produse agricole tradiţionale”, a declarat pentru NewsIn, preşedintele organizaţiei, englezul Jim Turnbull. Urmând modelul din Marea Britanie, satele sau mici regiuni din centrul Transilvaniei îşi crează mici societăţi comerciale sub un brand comun, numele satului sau comunei. “Însăşi prezenţa producatorilor de gemuri din zona Sighişoarei la Salonul gusturilor din Torino este parte a strategiei de marketing pentru produsele agricole tipic româneşti”, a adaugat Turnbull.

Cele mai deosebite gemuri, fără conservanţi şi cu o concentraţie minimă de zahar, sunt cele de fructe sălbatice (rubarbăr, măceşe, fraguţe, afine, mirabele), precum şi cele de mere cu scorţişoară (preparate cu varietatea locală numită "mere de piele", fructe acrişoare de culoare verde, ce se coc la sfârşitul lui septembrie - începutul lui octombrie). Întrebuinţarea scorţişoarei are o tradiţie îndelungată şi e legată de moştenirea mitteleuropeană a centrului Transilvaniei.
În satele săseşti gemurile erau produse exclusiv pentru pentru consumul familial şi nu exista nici o experienţă de producţie organizată pentru comercializare, nici măcar directă. Proiectul s-a înfiinţat pentru a da o nouă sursă de venituri realităţilor locale, care, în general, trăiesc din agricultură şi creşterea animalelor, a declarat Gherghiceanu.

Proiectul creării unor branduri locale s-a născut graţie colaborării dintre Fundaţia Adept şi Slow Food care, recent, a deschis un birou de informaţii într-unul din sate.
“În cazul în care debuşeele deschise de producătorii din Viscri şi Saschiz vor funcţiona, afacerile lor se vor autosusţine fără nici o problemă, constituindu-se şi în modele de bune practici pentru multe alte comunităţi agricole din România; dovada stă faptul că în numai două zile am vândut peste 1.000 de borcane”, a adăugat Gherghiceanu. Marea problema stă însă în infrastructură şi în capitalul de pornire a unui astfel de tip de afacere, a completat Turnbull.

În primele luni ale anului 2006, Adept a organizat cursuri de igienă alimentară pentru douăzeci de asociaţii familiale. Acum, un grup dintre acestea au început să lucreze pentru a produce gemurile Prezidiului. Cele mai bune producătoare şi tipurile de de gemuri au fost selecţionate în urma unei serii de degustări realizate de către experţii Slow Food în 2005 şi în 2006. Gemurile - ambalate în borcane de sticlă şi vândute în coşuri împletite de mână de către o familie din părţile locului – au fost prezentate publicului pentru prima dată, cu ocazia Salonului Gusturilor 2006.
În această iarnă, totodată, va fi organizat un curs de altoiri pentru a regulariza producţia arborilor fructiferi. A doua fază prevede realizarea unui laborator cu normă care va permite producatorilor din proiect să lucreze împreună.

Târgul Terra Madre este organizat din doi în doi ani în oraşul Torino de către Ministerul Italian pentru Politici Agricole şi Forestiere, Ministerul de Externe, Regiunea Piemont, Municipalitatea oraşului Torino şi fundaţia Slow Food în scopul de a întări legăturile între comunităţile gastronomice din lume. Ediţia de anul acesta s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano.

Slow Food la Bucuresti

De cateva zile exista Slow Food Bucuresti. In tara noastra, unde rechinii corporatisti prostesc micii proprietari pentru a achizitiona terenuri, iar mediul inconjurator este dispretuit, producatorii romani de hrana buna, curata si dreapta vor primi intreaga sustinere a conviviumului nou infiintat.

Carlo Petrini:

"Nu trebuie sa confundam economia de piata cu economia locala. La distorsiunile economiei de piata, care intr-o prima etapa avusese efecte benefice pentru comunitati, azi suntem martori cu totii. Resursele pamantului nu sunt infinite. Nu se poate aplica o lege de exploatare a resurselor intr-un ritm ce creste exponential numai pentru ca in prezent piata o comanda favorizand hiperproductivismul. Acesta, totusi, din perspectiva ecologica naste o situatie care nu poate fi sustinuta decat de nebunie. Datele oferite de FAO spun ca producem hrana pentru 12 miliarde de fiinte omenesti in conditiile in care suntem 6 miliarde si 300 de milioane. 800 de milioane sufera de malnutritie si foame, un milliard si 700 de milioane sufera de obezitate, iar diabetul e in crestere exponentiala asemenea bolilor cardio-vasculare cauzate de malnutritie. E o nebunie! E o nebunie sa continuam sa cerem mai mult pamantului. Aceasta prada a resurselor, aceasta logica pentru care consumul trebuie sa fie caracterizat de viteza, de abundenta si de risipa, ajunge la punctul sau terminus."