Ajutoare de pana la 15.000 euro pentru fermierii romani

EURACTIV: Comisia Europeana a autorizat miercuri o schema de ajutoare de stat avand un buget de 1,3 miliarde RON (aproximativ 304 milioane euro), al carei obiectiv este sprijinirea fermierilor din Romania care intampina dificultati din cauza crizei economice. Ajutoarele din cadrul acestei scheme pot fi acordate pana la 31 decembrie 2011 sub forma unor subventii directe. Schema face parte din Cadrul temporar pentru masuri de ajutoare de stat destinate sa sprijine accesul la finantare in contextul crizei financiare si economice actuale, adoptat de Comisie in decembrie 2010 pentru a permite statelor membre sa acorde ajutoare in suma limitata producatorilor agricoli primari.

Schema este accesibila tuturor fermierilor din toate sub-sectoarele productiei agricole primare, cu conditia ca acestia sa nu fi fost deja in dificultate la 1 iulie 2008 (cu alte cuvinte inainte de inceperea crizei), si este limitata in timp pana la 31 decembrie 2011. Se ofera ajutoare sub forma de subventii directe, in suma de pana la 15 000 euro pe fermier, calculate pe baza unor parametri tehnici (suma pe hectar si unitate animal viu), potrivit unui comunicat al institutiei.

"Schema lansata de Romania respecta toate conditiile prevazute de Cadrul temporar de criza. In particular, autoritatile romane au demonstrat ca schema este necesara, proportionala si oportuna pentru a corecta o perturbare grava a economiei. Comisia a considerat, asadar, ca schema poate fi aprobata in temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene", se arata in comunicat.

Comisia a autorizat deja in februarie, ca parte a Cadrului temporar de criza, o schema de credite subventionate pentru fermieri, cu un buget de 120 milioane RON (aproximativ 30 milioane euro).

Catalina Ciociltan, EurActiv

Pandora 810

Fermierii americani simt binefacerile progresului stiintific pe propria piele. Transgenia in agricultura celei mai dezvoltate tari de pe planeta a creat un sistem semi-iobagesc, in care suzeranul tuturor este Compania aparata cavalereste de garda sa de avocati. Businessul de tip „Monsanto” se arata departe de nobilele idealuri ale cercetatorilor de la Harvard de acum patru decenii. Intre timp, planeta este bombardata cu brevetele de inventie pe seminte, iar Romania nu scapa. In numele unei vieti economice diverse, cu servicii variate si cu respect pentru taran si pentru mediul inconjurator, lumea isi pregateste apararea.

Text de RAUL CAZAN

Transgenia nu creste productia

Petru P., un taran ardelean harnic din lunca Muresului, si-a dedicat viata agriculturii in cele doua decade postcomuniste. Dupa ce ani intregi a fost angajat in marea industrie me¬alurgica ceausista, dupa falimentul economic al inceputului anilor ’90, el a trait din plin evenimentele unei istorii a agriculturii la fel de falite. Pe la inceputul anilor 2000 a existat si un episod in care a plantat seminte de porumb modificate genetic. Se poate scoate o poveste din acest episod? Transgenia s-a dovedit un fiasco, asemeni oricarei altei incercari in agricultura romaneasca. Am aflat totusi ca porumbul transgenic nu rezista la temperaturi inalte apropiate de seceta, ci se lupta doar cu o mica insecta.

Cumpararea si recumpararea semintelor patentate se pare ca nu a fost atat de tragica in tara noastra, pentru ca micii proprietari nu au fost foarte interesati, iar episodul porumbului transgenic e aproape pe sfarsite. Acum, taranul aproape ca nu cultiva porumb, nici transgenic, nici conventional. La moda, pe ici pe colo, e rapita industriala, sursa etanolului care alimenteaza automobilele-hibrid ale vedetelor eco-chic. In ciuda transgeniei care apara planta de „relele” naturii, Petru P. constata „pe propria tarla” ca transgenia nu creste productia.

Decimat de supraoferta

„In anul 2009, comparativ cu anul 2008, au scazut atat suprafata cultivata cu porumb MON 810, cat si suprafata totala cultivata cu porumb conventional la nivelul Romaniei. (…) Consideram ca, in general, scaderea suprafetelor in 2009 fata de 2008 s-a produs pe fondul supraofertei si a scaderii pretului de comercializare a porumbului in toamna anului 2008, ceea ce a condus la diminuarea supra¬fetelor cultivate in 2009”, ne scrie Aurel-Florentin Badiu, de la Directia de Calitate, Cercetare si Dezvoltare de la Ministerul Agriculturii.

Altfel, nimic. „Problema nu e ca se cultiva plante modificate genetic, problema e ca nu se cultiva mai nimic”, ne spune fermierul.

Renuntand la orice partizanat, ne putem intreba la ce sunt bune ori rele organismele modificate genetic. Inca de la inceputul anilor 2000, largi campanii publicitare duse pe toate caile si in toate mediile de comunicare au impus falsa premisa si ipoteza ca transgenia ar asigura hrana pentru intreaga planeta si ar combate foametea. La noi, in Romania, de la 1 ianuarie 2007, data admiterii in Uniunea Europeana, se pot cultiva doar cateva soiuri de porumb transgenic, cu vedeta sa - MON 810, produs de compania americana Monsanto.Atunci, e mai bun MON 810 decat restul cucuruzelor?

Specialistii de la Ministerul Agriculturii sustin ca „porumbul modificat genetic MON 810 asigura protectie impotriva Sfredelitorului porumbului (o insecta ale carei larve fac perforatii in frunze, consuma polenul, rod galerii in maduva tulpinii sau chiar consuma boabele de pe stiuleti si transmit boli cauzate de microorganisme - n.r.). In zonele cu atac puternic, evenimentul de transformare MON 810 asigura protectia impotriva acestui daunator pe toata durata perioadei de vegetatie a porumbului”. Sporurile de productie se ridica la 10%-15% fata de porumbul conventional protejat chimic si scade costul de productie datorita economiei de timp, energie si insecticide, se mentioneaza in raspunsul Ministerului Agriculturii.

Sfredelitorul, atac la MON 810

Problema este insa infinit mai complexa, iar avantajele punctuale de mai sus devin insignifiante. In jurul anului 1998, organismele modificate genetic patrund in noua Europa, iar in Romania sunt primite cu bratele deschise. „Cele mai raspandite la vremea aceea erau soia modificata genetic si o specie de cartof denumita «Superior new leaf» care proteja planta impotriva gandacului de Colorado”, spune Dan Craioveanu, de la Clubul Ecologic Transilvania. De atunci s-au facut teste si pe alte specii, insa nu au intrat in catalogul semintelor. Porumbul MON 810 a patruns in Romania incepand cu 2007 pentru ca era singurul eveniment de transformare (modificare genetica - n.r.) admis in UE.

Sfredelitorul de porumb nu este atat de periculos, exista multe alte metode de a lupta impotriva lui. Soiurile romanesti traditionale au tulpina mai groasa, sustine Craioveanu, si chiar daca Sfredelitorul o patrunde, nu va afecta cultura. „La romani prinde bine statistica cu productia la hectar, mostenita din vremuri comuniste. Nici Monsanto nu se lauda cu randament mai mare, doar cu preturi mai mici - si acestea pe termen scurt”, spune Craioveanu. MON 810 are tulpina mai subtire pentru ca „puterea” sa mearga in stiulete. Asadar, larva Sfredelitorului ataca in mod special porumbul lui Monsanto.

Instrumente inutile si periculoase

Organismele modificate genetic sunt niste instrumente, iar instrumentele ne ajuta sa facem ceea ce e bine, ne spune Michael Pollan, un erou al luptei pentru promovarea hranei organice si produse locale in America. Dar ce bine dorim sa facem?, se intreaba autorul „Dilemei Omnivorului”. Trebuie sa nu mai imprastiem atat de multe pesticide. Dar sunt OMG-urile singura cale pentru a face asa ceva? Nu. Trebuie sa plantam policulturi in loc de monoculturi, de exemplu. Dar companiei Monsanto nu-i place aceasta strategie, pentru ca vrea sa vanda cat mai multe. Astfel, OMG-urile au fost doar o cale spre a vinde cat mai mult ierbicid Roundup, produs de acelasi Monsanto.

„Prima generatie de produse modificate genetic nu a oferit nimic consumatorului. Hrana nu a fost mai ieftina si a fost crescuta cu pesticide - de multe ori mai multe pesticide decat in agricultura conventionala. La sfarsitul anilor 1990, companiile imi povesteau despre a doua generatie de produse, care trebuiau sa asigure o nutritie superioara. Unde sunt?”, se intreaba Pollan.

Inca avem aceleasi recolte precum la mijlocul anilor 1990. Ar fi o sugestie ca ori capitalul pentru cercetare si dezvoltare s-a „uscat”, ori au descoperit ca este prea dificil sa faca aceste produse complexe sa functioneze. In orice situatie, aceasta industrie este „in corzi”. „Nu cred ca peste zece ani vom mai vorbi despre OMG-uri”, conchide Pollan.

Speranta Biotech

In anii ’70 si ’80, laboratoarele de la marile universitati americane din Massachusetts incepusera sa lucreze cu fervoare - si cu autorizarea Washingtonului - la experimente cu ADN recombinant. Biotehnologia modifica infime organisme pentru a ajuta oamenii. Rezultatele din anii 1980 erau extraordinare descoperiri stiintifice si pasi uriasi pentru medicina.

Totusi, la inceputul anilor 1970, tinerii americani - inca o generatie a celor care spuneau „nu” razboiului din Vietnam si care organizau primele miscari ecologiste - ridicau problema bioterorismului sau a posibilelor accidente izvorate din joaca de-a Dumnezeu cu ADN-ul organismelor. Presa americana si vest-europeana incepea, fara succes, sa-i sperie pe cititori.

In cele din urma, beneficiile OMG-urilor castigasera. Businessul cu biotehnologie inflorea. Anul 1982 e o piatra unghiulara in istoria biotehnologiei si marcheaza aprobarea de catre Administratia Hranei si Medicamentelor (FDA) din SUA a unui medicament produs in labora¬toarele biotech: Humulin.

Acesta era o forma de insulina modificata genetic, botezata de prea bine, ne spune Michael Pollan, un erou al luptei pentru promovarea hranei organice si produse locale in America. Dar ce bine dorim sa facem?, se intreaba autorul „Dilemei Omnivorului”. Trebuie sa nu mai imprastiem atat de multe pesticide. Dar sunt OMG-urile singura cale pentru a face asa ceva? Nu. Trebuie sa plantam policulturi in loc de monoculturi, de exemplu. Dar companiei Monsanto nu-i place aceasta strategie, pentru ca vrea sa vanda cat mai multe. Astfel, OMG-urile au fost doar o cale spre a vinde cat mai mult ierbicid Roundup, produs de acelasi Monsanto.

„Prima generatie de produse modificate genetic nu a oferit nimic consumatorului. Hrana nu a fost mai ieftina si a fost crescuta cu pesticide - de multe ori mai multe pesticide decat in agricultura conventionala. La sfarsitul anilor 1990, companiile imi povesteau despre a doua generatie de produse, care trebuiau sa asigure o nutritie superioara. Unde sunt?”, se intreaba Pollan.

Inca avem aceleasi recolte precum la mijlocul anilor 1990. Ar fi o sugestie ca ori capitalul pentru cercetare si dezvoltare s-a „uscat”, ori au descoperit ca este prea dificil sa faca aceste produse complexe sa functioneze. In orice situatie, aceasta industrie este „in corzi”. „Nu cred ca peste zece ani vom mai vorbi despre OMG-uri”, conchide Pollan.

Opozitia

Singura opozitie impotriva biotehnologiei si aplicatiilor sale in anii ‘80 era sustinuta de o singura voce, aceea a neobositului Jeremy Rifkin. Fundatia pentru Trenduri Economice din Washington, D.C. a trimis pentru „Green Report” o scurta explicatie ce reprezinta punctul de vedere al presedintelui sau, Rifkin. Lovitura de gratie data biotehnologiei in 1987 a fost probabil ceea ce Rifkin numeste „ice-minus fiasco”.

Era anul in care transgenia se apropia de farfuriile noastre. Rifkin a dat in judecata guvernul american pentru a opri eliberarea bacteriilor transgenice care trebuiau sa impiedice formarea de cristale de gheata pe plante. Bacteriile trebuiau sa „protejeze” capsunele de inghet. Bacteriile ar fi creat un haos in patternurile meteorologice locale daca s-ar fi multiplicat si ar fi scapat in atmosfera. Zapada s-ar fi transformat in ploaie, iar ploaia de vara ar fi disparut, lasand loc secetei si distrugerii ecosistemului, crede presedintele.

Grupul lui Rifkin a reusit sa impuna un moratoriu temporar ce interzicea scoaterea din laborator a bacteriilor modificate genetic. Compania Advanced Genetic Sciences - AGS, ce producea OMG-ul, eliberase deja in mod ilegal bacteria pe arborii din gradina sa, contaminand mai multe plante. E o practica ce va fi des repetata in deceniile ce vor urma.

Cand guvernul american a dat companiei aprobarea pentru a testa bacteria antiinghet pe campul de capsune, o mare demonstratie de relatii publice era pregatita. Turme de reporteri prezenti pe campul cu pricina au gasit toate plantele de capsune scoase din pamant si lasate sa se usuce sub soare. Ceea ce trebuia sa fie o zdrobitoare demonstratie de victorie a stiintei corporatiei si de victorie a progresului s-a transformat intr-o incercare ridicola a angajatilor companiei de a resuscita capsunele. „Reactiunea” activistilor ecologisti avea sa se repete la randu-i in deceniile ce vor urma.

UE. Dialog, nu piata

Sustinatorii biotehnologiei din Europa spun ca OMG sunt pur si simplu urmatorul pas in dezvoltarea agriculturii. Oponentii reclama un teribil pas al interventiei umane in natura. Chiar in momentul in care Romania se deschidea transgeniei ca o floare, UE lansa un moratoriu de facto privind punerea pe piata a organismelor modificate genetic. Un numar restrans de plante era autorizat pentru culturi comerciale. Era si este o pozitie relativ inconfortabila a UE si deschidea dezbateri violente sub dreptul comercial international si mai putin violente sub dreptul comunitar. Exista o tensiune acuta intre aceasta restrictie comerciala si liberalizarea schimburilor in UE. Un lobby intens si activitati legislative intense au incercat de-a lungul a mai mult de un deceniu sa reinceapa procesul de autorizare.

Spre deosebire de Statele Unite, in UE s-a discutat si se discuta dilema relatiei dintre expertiza stiintifica si participare publica. Decizii legate de biotehnologie nu necesita doar cunoasterea stiintifica a expertilor, ci si consideratii legate de intrebari fundamentale privind lumea si mediul inconjurator in care vrem sa traim: ingrijorari etice privind relatia omului cu natura, probleme sociale, economice si politice legate de controlul corporatiilor asupra sectorului alimentar, acceptiuni ale riscului, respectarea principiului preventiei. Aceste riscuri ipotetice si teoretice in reglementarea OMG au dus catre o cultura a dialogului si nu spre falsa „mana invizibila” a pietei. Insa chiar daca dreptul comunitar e relativ permisiv, multe state membre au spus „nu” cultivarii OMG.

Glifosatul, secretul dominatiei

Foarte discret, pe la sfarsitul anilor ’70, un aminoacid numit glifosat si-a facut intrarea in sistemul de brevetare american. Aminoacizii sunt acele componente dietare care formeaza proteinele. Dar glifosatul nu e ceva ce am vrea sa mancam la masa de pranz. In loc sa ajute la constructia proteinelor in interiorul plantelor, glifosatul blocheaza sinteza aminoacizilor esentiali si duce la moarte. Aceasta „calitate” face din glifosat unul dintre cele mai redutabile ierbicide si este motivul pentru care structura sa biochimica a fost brevetata.

In forma comerciala a ierbicidului Roundup, glifosatul este varful de lance al dominatiei Monsanto in industria semintelor transgenice. Recombinarea AND-ului plantei cu cel al bacteriei Bacilus thuriengensis (Bt) o face imuna la ierbicid. Monsanto vinde, asadar, si otrava, si antidotul. Patentarea semintelor si roialitatile pentru folosirea lor au depasit ca importanta problematica populatiei, a mediului inconjurator sau a accesului la hrana.

Brevet pe natura

Marea problema legata de plantele transgenice este patentarea semintelor de catre Monsanto si goana lacoma a companiei dupa roialitatile fermierilor, folosindu-se de sistemul judiciar american in interiorul Statelor Unite si de WTO cu ale sale reguli de liber schimb, pe plan global. Daca practicile sinistre ale Monsanto in Statele Unite ale Americii sunt narate si sustinute de imagini puternice in documentarul Food, Inc. (un „Adevar incomod” al hranei), restul lumii mai are o sansa in lupta impotriva degradarii meselor zilnice.

Obiectul patentului pentru seminte de plante modificate genetic este in functie de tara. La modul general vorbind insa, este vorba despre un „ceva” viu care defineste o planta si care (acel ceva) fie se regaseste in mod natural, dar intr-un sistem mai complex (si atunci trebuie extras de acolo), fie nu se regaseste in mod natural (de exemplu se combina niste gene care nu se regasesc natural in acelasi organism).

Pentru patentarea semintelor modificate genetic de catre Monsanto a fost vorba despre un brevet de vreo 400.000 de pagini de formule chimice, in mare parte. Bineinteles, in SUA. Reductio ad absurdum: Romania ar putea sa nu recunoasca un astfel de patent?

Stefan Gavrilescu, avocat specializat in proprietate intelectuala, raspunde pentru „Green Report”. „Cred ca e o problema un pic irelevanta. Cei care detin astfel de patente sunt concerne foarte mari, dintre care cel mai mare este Monsanto. Ele nu obliga Romania sa recunoasca patentele, ci vin aici si le inregistreaza pentru ca Romania are Legea brevetelor. Ele isi pot inregistra brevetele si aici conform legii romanesti”.

„Filosofia patentarii semintelor e simpla in esenta, dar, sincer, inca nu sunt lamurit daca cineva are 100% dreptate. In mod surprinzator, este mult mai usor sa gasesti mai multe materiale anti-OMG decat materiale de informare in doctrina juridica”, spune Gavrilescu.

Este foarte scump sa inventezi o planta cu anumite caracteristici: de exemplu, o planta care respinge anumiti daunatori insecte sau alte plante. O planta modificata genetic poate avea in ea insasi (adica in materia ei esentiala, in tesutul celular vegetal) substante care sunt nocive pentru anumiti sau toti daunatorii. Sa pui o bacterie rezistenta la pesticide prin modificare genetica in planta respectiva este un proces de cercetare despre care se afirma ca este foarte costisitor. „Pe de alta parte insa, odata ce ai inventat procesul, este foarte usor sa folosesti rezultatul inventiei fara sa platesti. Astfel, eu, Monsanto, inventez planta rezistenta la un gandac si pun 100 saci pe piata. Pai, daca nu am nicio protectie, in anul urmator cei 100 de cultivatori fac doar samanta si o vand cu profit altor cultivatori. Iar eu am investit degeaba in cercetare”, spune Gavrilescu.

Aceasta este ratiunea seaca din spatele protectiei proprietatii intelectuale a semintelor transgenice.

Contaminarea cu patente

Desi ar putea suna bizar, contaminarea cu OMG poate crea probleme si din perspectiva patentarii. Un act normativ relativ recent permite ca in orice samanta comercializata sa existe un procentaj de 0,5% de seminte contaminate.

Agricultorul poate cumpara o samanta ce poate avea sub 0,5% trasaturi patentate, insa se poate ajunge la situatii ciudate si anormale, spune Craioveanu. „Odata plantate, contaminarea plantelor poate creste in progresie geometrica, iar fermierul poate intra in ilegalitate si poate fi obligat sa plateasca roialitati cand cultura i-a depasit procentul legal. In mod evident, fermierul nu are nicio vina, vina i se prezuma prin lege. Este o contaminare cu patente”, incheie Craioveanu.

Patentarea semintelor este ilegitima

Acum incep discutiile. In SUA, pana prin anii interbelici inventia de soiuri noi de plante se petrecea in institutii ale statului. Mai tarziu a inceput privatizarea acestei activitati si implicit a aparut nevoia de protectie legala. Evident, semintele sunt ale naturii, insa semintele lui Monsanto nu se regasesc „natural” in natura.

Desi, si aici e interesant, exista deja conflicte intre marii fabricanti si diversi fermieri mici care au gasit soiuri rezistente natural la diverse probleme, arata Gavrilescu.

Aici, foarte interesant, exista plante rezistente la schimbarile climatice pre-cum un soi de orez din India, rezistent la inundatii. Marile companii incearca sa smulga informatia din soiul respectiv si sa-l patenteze, desi el e folosit in mod natural de mii de ani.

Marker Assisted Selection

„OMG-urile nu au niciun rost, creeaza doar probleme de sanatate si afecteaza mediul inconjurator. Toate produsele marilor companii producatoare de OMG sunt patentate, iar producatorii, fermierii, devin tot mai dependenti de formulele si hibrizii multinationalelor”, afirma Rifkin.

Exista insa o noua generatie de cercetare intitulata Marker Assisted Selection. Aceasta noua biotehnologie ar fi veritabila revolutie genomica, sunt de parere cei de la Fundatia pentru Trenduri Economice.

Ceea ce nu se stie, spune Rifkin, este ca majoritatea companiilor precum Monsanto sau Syngenta cerceteaza acum aceasta noua tehnologie. De ce? „Pentru ca OMG-urile nu functioneaza. Nu aduc niciun avantaj. De fapt sunt un barbarism. Sa combini doua entitati pentru a crea rezistenta la mediul toxic e gresit: creezi prea multa rezistenta, prea rapid. Monsanto si Syngenta nu vor sa vorbeasca despre asta pentru ca nu vor sa recunoasca faptul ca OMG nu functioneaza.

In Marker Assisted Selection se poate cartografia genomul unei plante. Specia ce urmeaza sa fie comercializata poate fi incrucisata la nivel nucleal cu o alta, salbatica, rezistenta la seceta, de exemplu. Rezultatul va fi un porumb mai rezistent la seceta. Este important de retinut ca operam numai cu porumb. Nu se combina ADN-ul plantei cu nicio bacterie, ci se fac doar combinatii intraspecie.

Daca aceasta selectie se combina cu agricultura agroecologica, fara drepturi de autor, ci open source, obtinem agricultura organica. „Stim totusi ca Monsanto nu ar face niciodata chestia asta, dar nu cu mult timp in urma am chemat la mine in birou reprezentanti ai marilor organizatii ecologice mondiale - Greenpeace, Friends of the Earth, Union of Concerned Scientists, si am declarat ca suntem impotriva OMG, dar nu impotriva cercetarii genetice atat timp cat putem face lucruri mai bune”, afirma Rifkin. Acest timp de selectie este in mod evident mai ieftin decat OMG. Noile generatii de plante vor fi mai bune, iar fermierii vor comunica si schimba intre ei hibrizii optimi.

Este un fel de file-sharing, se face exact la fel cum se schimba fisierele on-line. Toti vor trebui sa schimbe cunoasterea intre ei. Multinationalele nu vor putea monitoriza pe toata lumea.

Antidot impotriva patentelor

In Romania nu exista inca jurisprudenta cu cazuri „fermier vs. companie”. Insa Romania poate deveni un focar de contaminare cu plante transgenice tocmai pentru ca taranul pastreaza semintele, spune Craioveanu. Iar lacomia companiilor se va transforma in jurisprudenta.

Cum protejam aceste vechi ori noi soiuri impotriva unor astfel de injonctiuni? Exista niste incercari de protejare si la nivelul comunitptilor, insa nu au forta unor giganti corporatisti precum Monsanto. „Cred ca o solutie viabila pentru pastrarea publica a acestei cunoasteri este tot de tip ONG. Adica, in cazul orezului rezistent faci un ONG si aplici, de exemplu, la fundatia lui Bill si Melinda Gates sa-ti dea bani sa te ocupi cu patentarea lui”, sugereaza Gavrilescu.

E un exemplu foarte fatibil despre ce poate face efectiv societatea civila. Vrei sa pastrezi cunoasterea traditionala? Lasa discursurile revolutionare si patenteaza tu inaintea lor. Sau, mai simplu, fa o banca de seminte traditionale pentru ca cunoasterea existenta e preeminenta patentelor.

Daca vrei sa patentezi in Romania un porumb si el exista deja pe un camp undeva si daca poti demonstra ca era acolo de ani de zile, nu mai ai nevoie de patentare. Citeste despre Marker Assisted Selection. Sau doar produ ori consuma local.

Daca exista vointa din partea societatii, poti face orice pe calea justa si pe calea ecologica.

Inscrieti-va la Ziua Terra Madre de pe 10 decembrie!

Pregatirile sunt in toi pentru celebrarea mondiala a celei de-a 20-a aniversare a Slow Food si a Zilei Terra Madre pe 10 decembrie 2009. Peste 150 de evenimente au fost deja inregistrate pe tot cuprinsul globului: o multime de actiuni deopotriva diverse si unice - precum comunitatile de unde provin – de la o cina sub un elefant la muzeul de istorie naturala din Toulouse in Franta, pana la un festival etnografic in Banghladesh sau un eveniment ce leaga artizanii fermieri kenyeni de marii bucatari.

Ajutati Slow Food sa isi atinga tinta de 1000 de evenimente de Ziua Terra Madre !

Pentru a participa la aceasta mare celebrare si pentru a ridica profilul activitatilor pe care le intreprindeti in folosul sistemului local de hrana, inregistrati-va evenimentul pe site-ul Terra Madre Day. Odata inregistrat, evenimentul tau va fi listat in functie de regiune pe harta Terra Madre Day map, cu un link catre o descriere a ceea ce planuiti sa intreprindeti si datele voastre de contact.


Acest site mai contine si un Organizer’s Kit, care va va asista in coordonarea si promovarea evenimentului. Tot de aici poate fi descarcat logo-ul Terra Madre Day, dar si materiale grafice precum postere, bannere, carti postale si insigne. Cartile postale si si posterele sunt formate pdf sau Word, incluzand si un spatiu unde poate fi adaugat textul dumneavoastra. Va recomandam totodata sa descarcati si Informatii pentru Organizatori (Information for Organizers) valabile in opt limbi.

Toti organizatorii care se inregistreaza in timp (pana la mijlocul lunii noiembrie), vor primi o copie de 16 minute a filmului Terra Madre People care va fi proiectat cu ocazia Zilei Terra Madre, dar si steaguri si carti postale.

Indiferent de cat de mic va fi, evenimentul Terra Madre organizat de dumneavoastra va fi un moment simbolic important ce incurajeaza munca locala a comunitatilor in a construi un sistem de hrana local si durabil, in a creste mandria de a cultiva si a produce hrana.

Vizitati site-ul www.slowfood.com/terramadreday sau scrieti un email la tmday@slowfood.com pentru mai multe informatii.

Biroul de comunicare
Slow Food

comunications@slowfood.com

Bio pentru tot poporul

Un amic voia să știe dacă hrana bio va putea hrăni toată planeta, sau măcar toată România, și să schimbăm convenționalul cu bio. Planeta arată ca un mușuroi degradat și aglomerat, cu 6 miliarde de furnici dintre care aproape 2 miliarde suferă de foame. Ne vom putea lipsi de produsele obținute din agricultura convențională astfel încât tratamentele chimice cu aditivi, cultivarea cu pesticide și impactul minim al producției alimentelor asupra mediului să fie posibile și să salvăm planeta? Putem să ne hrănim numai cu bio? Acum nu! Ne costă mai mult? Acum da!

Răspunsul pendulează între da și nu.

Multe guri cer hrană
Un raport înfricoșător al FAO a apărut pe agenda politică a întregului glob: pentru prima dată Națiunile Unite se luptă pentru a găsi rezervele de hrană dedicate acoperirii foametei de pe planetă. Anne Erlich declara ritos că ‘’populația este problema de mediu numărul 1’’, Lester Brown propune în debutul ultimei sale cărți ‘’stabilizarea populației’’ ca primă măsură de vindecare a mediului. Cu cât suntem mai mulți, cu atât mai multe guri trebuie să hrănim. Puțini ecologiști vorbesc despre asta, atrage atenția George Monbiot într-un articol publicat recent.
Optimum Population Trust arată într-un studiu că populația, în ritmul curent de creștere, va ajunge la 134 trilioane de oameni până în anul 2300. Pare ridicol; nimeni nu așteaptă ca așa ceva să se întâmple. ONU a estimat, în urma unei serii de studii demografice, că populația se va stabiliza până către anul 2200 la 10 miliarde de oameni.
Dacă acceptăm studiul ONU înseamnă că populația va augmenta cu aproximativ 50% apoi creșterea se va opri. Va fi astfel, cu 50% mai greu să hrănim lumea și cu 50% mai greu să prevenim folosirea irațională a resurselor.
În acest context apocaliptic, specialiști, oameni de știință, companii, guverne și instituții internaționale ridcă problema producerii hranei, dar mai ales a consumului ei.
Să ne așteptăm ca în viitorul apropiat întregul uscat al globului să fie un mare teren arat cu mijloace convenționale, cu 70% din suprafață dedicată furajelor? Sau să inventăm noua agricultură, organică, solidă, localizată care să aibă forța de hrăni orașele de mâine?

Agricultura convențională e scumpă
Hrana organică este îndeobște percepută ca fiind mai costisitoare. Radicalii ecologiști nu sunt însă de acord. Asociații mondiale ale micilor producători se revoltă împotriva unor giganți precum Monsanto, Syngenta, Pioneer sau Cargill. Iar vocea lor e sintetizată de ecoactivista indiană Vandana Shiva. Aceasta ne declara că “hrana globalizată și industrializată nu este ieftină; ea este mult prea costisitoare pentru pământ, pentru fermieri și pentru sănătate. Planeta nu mai poate suporta povara exploatării apelor freatice, a poluării cu pesticide, a dispariției speciilor și a destabilizării climei. Totodată, fermierii nu mai pot suporta povara datoriilor bancare, indispensabile pentru exploatările agricole industriale”.
Pe toate continentele se fac pași mari către susținerea producției locale în scopul consumului local. Campanii “buy local” au deja mare succes în Europa, SUA și în alte locuri. Există inovații precum Community Supported Africulture, cu consumatori care cumpără părți din culturile ce vor urma de la mici companii sau de la fermieri. Aceștia împart câștigul ulterior, dar își asumă și riscul unei productivități mici. Germania, Elveția și Japonia sunt țările care demarat sistemul. De nici 15 ani, Statele Unite se bucură de peste 3.000 de astfel de sisteme de-a lungul țării. De curând, Marea Britanie susține sistemul prin politici publice.
Vânzarea directă, la rându-i, are mare succes în toate țările. Farmer’s markets au crescut cu 80% numai în SUA. În lanțul producător–consummator, practice, nu mai există niciun intermediar. Țările europene occidentale, prin politici ale administrațiilor locale, susțin și ele vânzarea directă locală. Dincolo de dimensiunea umană și socială, acest tip de vânzare are impactul cel mai redus asupra mediului. Pe de altă parte, certificarea Fair-Trade a devenit un loc comun în lumea occidentală.

Multinaționalele oferă soluții. Contra cost
Reprezentanții companiilor agricole multinaționale susțin că altă cale nu există, iar exploatarea masivă va diminua clivajele alimentare dintre țările dezvoltate și cele ale lumii a treia. Randamentele agriculturii de masă sunt într-adevăr mari. Cu toate acestea, pentru a reduce impactul asupra solului și asupra climei au apărut tehnici precum agricultura raționalizată sau agricultura de precizie – site specific farming. Intrările de origine industrială sau chimică în agricultură sunt bine controlate și reduse la strictele nevoi ale plantelor cultivate, astfel încât să nu rămână în mediu cantități excedentare de pesticide sau alte substanțe. Cu alte cuvinte, unele mari companii nu mai caută un randament maximal, ci unul optim, în funcție de condițiile locale.
Aceste tehnici sunt aplicate, deocamdată, doar în țările bogate, unde instrumentele de control ale statului sunt puternice. Totodată, au nevoie de un nivel înalt de competență tehnică și științifică pentru analize sofisticate ale solului. Mai pe scurt, e nevoie de fonduri financiare extrem de mari.

Consumul, cea mai importantă ramură a agriculturii
Clivajele alimentare dintre nord și sud pe care le aminteam se amplifică însă alarmant. În contextul crizei financiare, mulți docenți și specialiști atrag atenția că nu doar modul de producție trebuie înlocuit, ci… şi consumul.
FAO estimează că 75% din diversitatea genetică a agriculturii a fost pierdută în ultimul secol. Mii se soiuri s-au adoptat la condițiile climatice ale locului într-o evoluție care a durat secole. Marea agricultură de azi folosește cam 150 de specii pentru cultivare, în urma proiectului Green Revolution din anii ’50 care a vizat primele încrucișări genetice. Deși păstrarea semințelor nu ține de esența cutivării bio, Syngenta, al treilea gigant al transgeniei agricole, a început să o facă. Mai mult, și-a deschis chiar linii de producție bio.
Dacă întreaga lume va trece pe agricultura organică efectele vor fi diferite în funcție de localizarea pe glob. Brazilia, Mexic și India pot obține recolte mai bune din culturile bio decât din cele convenționale la porumb, grâu, orez, cafea și chiar legume. Câștigul constă în greutatea fructelor și semințelor – cu o constituție mai voluminoasa și o masă mai mare, arată un studiu al Universității din Essex.
Soluția este însă mult mai complexă în lumea industrializată. Aici, o trecere pe organic ar duce la o cădere imediată a recoltelor de cereale, sfeclă și rapiță cu un procent care ar varia între 30-60%, în special în Europa. În SUA, fermele care au devenit organice au suferit căderi de 10-15% în producție, însă și-au revenit în termen scurt, grație diversificării producției.
Dacă locuitorii Europei septentrionale ar consuma numai cereale, cartofi, carne, legume, fructe și lână organice, iar pentru încălzire ar folosi numai biomasa, ar trebui să reducă consumul săptămânal de carne de vită cu 230 g mai puțin sau produse lactate cu 4 kk mai puțin. Astfel s-ar ajunge la cantitatea consumată în 1945. Pe lângă acestea, deșeurile alimentare ar trebui refolosite ca furaje, iar sistemul de canalizare să fie sursă de fertilizatori organici.

Și risipa e resursă
„Risipa alimentelor constituie cel mai mare faliment al pieței contemporane, iar acest faliment este dovedit empiric”, ne declară profesorul Andrea Segre, de la Universitatea din Bologna. Aşa cum este studiat modelul de producție, trebuie studiate economic și sociologic și patternurile de consum. Produsele care se aruncă în apropierea scadenței termenului reprezintă un inestetism al microeconomiei, spune Segre. „Excesul trebuie consumat și astfel cel cu stomacul gol poate fi hranit”, adaugă profesorul.
Segre conduce un grup de cercetare internațional denumit Last Minute Market, care încearcă să susțină o economie a reciprocității, ale cărei produse sunt așa-zisele bunuri raționale. Acestea sunt produse alimentare în apropierea scadenței care devin bunuri publice și care extind noțiunea de public. Organizații nonguvernamentale și retaileri au creat o rețea prin care alimentele „ultimului minut” sunt puse pe o piață care întregește accesul la hrană.
Însă soluția se află tot în producția bio și în dinamica acestei noi piețe care crește și se dezvoltă… organic.

Piața bio crește, în ciuda crizei
Piața internațională a produselor bio a crescut anul trecut cu 5 miliarde de dolari și a ajuns la o valoare globală de peste 47 de miliarde de dolari. În ciuda crizei economice, piața este în creștere, și oportunitățile de business și de consum sunt tot mai mari, ne-a declarat Catherine diMatteo, președintele IFOAM – Federația Internațională a Mișcărilor din Agricultura Organică, la Târgul Biofach 2009, desfășurat la Nurnberg.
“Cum se poate vorbi despre noi oportunități în acest an în care avem de-a face cu criza financiară, cu consumatori limitați de prețurile hranei, competiția cu alte produse convenționale, greenwashing, probleme legate de sărăcie ori criza resurselor, dar și cu mari scandaluri în sectorul produselor organice?”, se întreabă DiMatteo. Oportunitatea constă în a crea cerere pe piață în scopul, mai înalt, de a asigura o agricultură diversă, de a garanta protecția mediului și sustenabilitate. “Nu fac apologia unor standarde organice tot mai stricte pentru că această abordare e birocratică și până acum a dat rezultate slabe, ci a unei continue educații ecologice pentru producători, procesatori, inspectori, certificatori, legislatori și, nu în ultimul rând, pentru marele public”, încheie DiMatteo.

Bio, în cifre globale
La nivel mondial, suprafaţa consacrată agriculturii biologice se ridică în prezent la 30,4 milioane de hectare, cu Australia în fruntea clasamentului – 12,3 milioane de hectare, arată studiul pieţei globale bio realizat de consultanţa britanică Organic Monitor.
China (2,3 milioane ha), Argentina (2,2 milioane ha) şi SUA (1,6 milioane ha) se clasează pe următoarele locuri.
La scară globală, Oceania este continentul cu cea mai mare suprafaţă cultivată organic (42%), urmat de Europa (24%) şi de America Latină - cu 16%.
Bio, în cifre europene
Helga Willer, directorul Institutului de cercetare în agricultura biologică din Elveţia, ne-a spus că “suprafața cultivată cu bio va înregistra o creștere la nivel mondial în 2009; previziunea se bazează pe o creştere începută în septembrie 2008”. Numai economiile bio europene au încheiat anul trecut cu o creştere de 7% şi cu o suprafaţă dedicată agriculturii organice care depășește 8 milioane de hectare. Ţările din Europa Centrala şi de Est sunt motorul care înregistrează ce mai mare rată de creştere, adaugă Willer.
Această creştere netă este constatată pentru fiecare țară europeană în parte, spune Burkhard Schaer de la Ecozept şi autorul raportului “Specialised Organic Retail Europe – 2008”. Deschiderea de magazine dedicate sectorului bio în zonele urbane aglomerate din estul continentului, dar și liniile bio promovate de marii retaileri vor duce către o creştere semnificativă şi în 2009, adaugă cercetătorul.

Bio-România
„Întrebarea dacă bio poate hrăni lumea nu își are sensul. Important este faptul că în ziua de azi avem oportunitatea de a alege. Consumatorii devin parte activă în alegerea și consumul hranei, devin actori politici”, ne declară Abdelaziz Messai, General Manager la Ecocert, o societate germano-franceză de certificare bio cu operațiuni în România.
Există abordări subiective în a aprecia calitatea unor produse alimentare și impactul producției ori transportuui lor asupra mediului. „Un exemplu de abordare subiectivă este mișcarea Slow Food care insistă pe educarea gustului. Dar bio are avantajul unor evaluări obiective și al unor certificări care garantează calitatea”, adaugă Messai.
România are un atu. Calitatea solului și slaba dezvolare industrială a țării pot fi un mare avantaj pentru a produce aceste alimente cu impact minim de mediu și cu minim de aditivi chimici. În termeni de business, să nu uităm nici mâna de lucru ieftină. Pe de altă parte, românii sunt bine pregătiți, au cunoștințe bune de producție alimentară și de practică agricolă. Există totuși mulți oameni care produc numai pentru propria gospodărie, deși, cu ajutor, ar putea intra oricând în sectorul comercial.

Amprenta românească de carbon din bio
Deja putem spune că există o piață bio în România. Ea este emergentă, sub 1%, dar începe să se structureze și crește în fiecare an. Sunt tot mai mulți distributori, chiar dacă cele mai multe produse bio care se vând în România sunt produse de import. „Este destul de ironic faptul că certificăm produse în România, care sunt exportate ca materie primă în străinătate, apoi se întorc ca importuri de produse finite în România. Această stare de fapt are un cost de mediu foarte mare alături de alte costuri legate de transport, împachetare ori marketing”, spune Messai.
În România, cel mai important este să se poată certifica și procesatorii, și distribuitorii, pe lângă producători. „Această situație se traduce prin faptul că produsele vor rămâne în România și nu vom mai fi exportatori de materie primă. În acest moment, prea multă marfă se întoarce. Acesta e sistemul deocamdată, e greșit, neecologic, dar încă nu e vina nimănui”, subliniază Laszlo Szeredai, vicepreședintele Ecoinspect, o organizație de certificare românească.
În principiu, dacă vinzi multă materie primă e posibil să se întoarcă înapoi în țară sub formă de produs finit, spune Marian Cioceanu, președintele Asociației operatorilor din Agricultura Ecologică – BioRomânia. „Noi ne focalizăm pe dezvoltarea pieței de retail de la noi. Situația s-a îmbunătățit, există produse bio pe rafturile magazinelor, însă modul în care acestea se comercializează este greșit pentru că reglementările de comercializare nu sunt respectate”.

Inechitățile unei piețe de 1%
Acum doi ani, piața bio, cea de retail, nu exista. Acum există, însă produsele sunt foarte scumpe. Dar „aceasta e o caracteristică a pieței românești și nu a pieței bio în general. În România, pe lanțul producător–consumator sunt prea mulți intermediari străini, nu e o situație prea democratică”, adaugă Messai.
Dar de ce tot acest lanț vicios nu se află pe teritoriul României? Vina, consideră Messai, îi aparține administrației românești – trebuie prea multe autorizații, ștampile ovale și mult timp de pierdut. Cu vremea, normele europene din domeniu vor fi integrate.
Trebuie să existe ajutor de la minister, mai ales că subvențiile care se vor da în sprijinul producătorilor de bio vor trece pe la Ministerul Agriculturii. Cu toate acestea, „la noi există încă o mentalitate greșită, care pleacă de la pregătirea inconsistentă a specialiștilor”, crede Laszlo Szeredai. „Toți agricultorii de la noi au lucrat și au învățat că cel mai bine se lucrează chimic. Nici nu vreau să mă gândesc cum se iau diplomele în instituțiile de educație cu profil agricol”, adaugă Szeredai.

„E mult de lucru, dar obiectivul major este subvenția”, afirmă Cioceanu. Producția de alimente bio are un randament cu 50% mai mic decât producția convențională, precizează el. Pe lângă asta, trebuie încurajată și dezvoltarea procesării românești. Iar dimensiunea socială implică și dezvoltarea fermelor de subzistență, adică a gospodăriilor care produc pentru ele însele.
„Într-o țară normală nici nu ar trebui să lucreze o organizație de inspecție și certificare din altă țară”, crede Laszlo Szeredai. Certificarea, în cazul unei companii străine, se face de către o comisie din țara de origine. „Realitățile românești sunt, practic, translatate în străinătate și se pierde multă informație de valoare – e un fel de concurență neloială”.
La Ministerul Agriculturii de la București nu există încă o viziune foarte clară asupra certificării bio. Exemplul Ungariei este edificator în acest sens: după ce Ungaria a intrat în Uniunea Europeană, toate organismele de certificare au început să se retragă de pe piață. Cea mai puternică a rămas cea locală, BioControl, subliniază Szeredai.
Acreditarea unor astfel de organizaţii de certificare se face de către companii specializate. Ecoinspect, de exemplu, este acreditată de o companie americană denumită IOAS.

Carlo Petrini: Agricultura de subzistenţă e gratificantă

Preşedintele Slow Food International se arată preocupat de agricultura şi de micii producători agricoli din România. Într-un interviu pe care i l-am luat la Torino, Carlo Petrini explică legătura complexă dintre agricultură şi încălzirea globală. Ca de obicei, nu a uitat să facă şi apologia producţiei ţărăneşti de hrană.



După Terra Madre rămâne un document scris, iar acest document este manifestul Slow Food privind Schimbările Climatice şi Hrana. Vandana Shiva, vicepreşedintele Slow Food Internaţional, a prezentat deja exhaustiv prevederile documentului. Totuşi aş dori să arătaţi din nou legătura dintre încălzirea globală şi producţia hranei.


Ca în toţi anii, Manifestul este rezultatul muncii unei comisii dedicate acestei tematici. Ceea ce cuprinde documentul sunt doar nişte linii directoare pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Responsabilitatea întregului sistem de producţie agricolă în ceea ce priveşte cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră e pur şi simplu enormă. Enormă. Şi nu se referă doar la emisiile ieşite de pe ţeava de eşapament a tractoarelor, ci şi pentru că întreaga producţie de fertilizatori, pesticide şi, în multe cazuri, agricultura intensivă sunt extrem de poluante şi emit mai mult dioxid de carbon, într-o zonă precum cea de aici, decât toate maşinile din oraşul Torino.

Astfel, a trece la o agricultură mai virtuoasă e unul dintre marile obiective ale Slow Food. Această agricultură virtuoasă, azi, este reprezentată de lumea săracă. Ţăranii au practicat-o mereu, acum au nevoie doar de noi oportunităţi de business. Aceeaşi afirmaţie este valabilă şi pentru lumea dezvoltată, pentru elitele agriculturii biologice. Aceste două lumi trebuie să colaboreze între ele, să schimbe cunoaştere.

Probleme apar în acele regiuni care nu sunt nici sărace, nici bogate. Voi, românii, sunteţi în această zonă incertă. Acolo, agricultura tradiţională este tot mai mult ameninţată de noile trenduri, de consumism, de aproprierea unor vaste terenuri de către multinaţionale şi de către antreprenorii occidentali.
Putem da şi nume, nu?

Ştim foarte bine cine sunt. Monsanto, Pioneer şi altele. Pe ruinele unei culturi tradiţionale de producere a hranei, aceştia încearcă să înlăture complet lumea ţăranilor. Este lucrul cel mai ruşinos care se poate întâmpla în ţările fost comuniste precum România, Bulgaria sau Polonia. Trebuie creată o mare mişcare care să reacţioneze la această ofensivă.

Dacă a trăi la ţară, în imaginarul contemporan, înseamnă sărăcie şi mizerie, în timp ce pământul făgăduinţei e la oraş, bătălia e deja pierdută.

Cu toate acestea, în România ultimilor 18 ani, oamenii au redescoperit proprietatea şi, odată cu ea, un teribil egoism, îngrădirea loturilor de pământ, suferă un individualism feroce şi participarea în comunitate este aproape nulă. Nici nu are rost să vorbim despre vreun spirit cooperativ, pământurile sunt bune parcă doar de speculaţii imobiliare.

Da, aceasta este dauna cea mai mare facută de aceste regimuri politice, cândva denumite socialism real. Au reuşit să ucidă speranţa socialismului. Iar situaţia a devenit cu atât mai gravă cu cât capitalismul a fost prezentat ca un sistem al libertăţii, un sistem în care toţi, contra cost, îşi satisfac placerile şi îşi trăiesc vieţile bine. Acum trebuie să traversăm deşertul.

Dar România are un mare avantaj. Sunteţi parte a Uniunii Europene, puteţi călători, puteţi vedea şi puteţi înţelege cât de mistificant este acest raţionament. Şi asta se poate vedea foarte bine privindu-vă conaţionalii plecaţi peste hotare. Deci nu ar fi mai bine să construim economii locale, virtuoase, atât în România, cât şi în afara ei? Tinerii pot face agricultură sustenabilă şi gratificantă atât financiar, cât şi ca mod de viaţă.

Spuneaţi că agricultura de subzistenţă nu e o nişă. De ce?

E adevărat, însă ea trebuie calibrată pentru fiecare ţară. Dacă vorbim despre o agricultură de subzistenţă mortificantă, nu am făcut nimic. Există agricultură de subzistenţă gratificantă. România are o mare capitală, o piaţă enormă. Din experienţele de până acum îmi dau seama că pieţele de desfacere ale ţăranilor din Bucureşti au un succes enorm. Aceste practici, precum proiectul primarului din Bucureşti, trebuie în mod absolut codificate şi înmulţite. Cu atât mai mult trebuie dezvoltată şi reţeaua Slow Food, care poate da forţă promovării produselor tradiţionale bune şi produse cu respectul biodiversităţii.


Manifestul Schimbărilor Climatice şi Securităţii Alimentare

Comisia Internaţionala privind Viitorul Hranei şi Agriculturii şi Slow Food International au prezentat la Torino, în cadrul reuniunii Terra Madre, documentul redactat de Vandana Shiva şi intitulat Manifestul Schimbărilor Climatice şi Securităţii Alimentare.
Ceea ce documentul subliniază încă de la început este legătura strânsă dintre schimbările climatice şi agricultură, contribuţia la încălzirea globală şi vulnerabilitatea sistemului de producţie agricolă industrializată, dar şi soluţiile potenţiale pe care le oferă adaptarea producţiei agricole ecologice şi organice la noile provocări ale pieţei globale.
Conform opiniei lui Shiva, peste 35% din criza schimbărilor climatice provine din agricultură. În acelaşi timp, 35% din soluţia luptei împotriva încălzirii globale stă tot în producţia agricolă şi a hranei în general. Această componentă vitală este de cele mai multe ori subevaluată în analizele şi discuţiile privind lupta împotriva schimbărilor climatice.
"Condamn Protocolul de la Kyoto pentru că creat o piaţă a emisiilor prin alocări care nu fac decât să privatizeze atmosfera, iar atmosfera este un bun comun al întregii planete. Principiul ’poluatorul plăteşte’ a devenit ’poluatorul se îmbogăţeşte’", arata Shiva. În momentul de faţă, tot ceea ce se întâmplă este un outsourcing al emisiilor, adică marile companii occidentale „îşi vor transfera” dreptul de a polua în marile industrii din ţările în curs de dezvoltare, precum India şi China.
Industria ingineriilor genetice promite că va crea seminţe care rezistă la schimbările climatice, însă nu face decât să pirateze seminţe deja existente în natură sau în culturile tradiţionale. "Întâi cauzează schimbările climatice, apoi te forţează să le cumperi seminţele rezistente", adaugă Shiva.
În ce priveşte biocombustibilii, Shiva îi dezavuează ca fiind doar generatori de insecuritate alimentară, iar nu o soluţie la încălzirea globală.
Mai mult, ecoactivista va propune noi metode de a măsura creşterea economică, cu criterii care să ia în considerare şi securitatea alimentară, şi salvgardarea biodiversităţii.
Metodele de conservare a mediului se află deja în cultura tradiţională a fermierilor şi în practicile agricole virtuoase ale ţăranilor şi populaţiilor indigene, susţin Vandana Shiva şi Carlo Petrini.
"Ştiinţa va trebui să dialogheze cu cunoaşterea tradiţională, iar docenţii trebuie să aiba umilinţa de a vorbi de la egal la egal cu ţăranii", spune Petrini. "Mă întreb, o ţărancă indiancă ce poate doar cu ajutorul simţului tactil să diferenţieze între 600 de tipuri de seminţe e inferioară unui profesor de la Harvard? Nu cred. Poate chiar dimpotrivă", a mai spus acesta.

Materialul a fost publicat si in Green Report - www.green-report.ro

Branza lui Istrate la Terra Madre

Branza de burduf facuta de familia Istrate din Fundata ataca gusturile tuturor acelor ‘formaggi’ de la Salone del Gusto si Terra Madre din Torino. Istrate se confunda cu originile Slow Food in tara noastra, iar branza pastrata in coaja de pin a devenit o marca inregistrata a Romaniei gastronomice. Fundatenii si-au vandut toata marfa la Torino, dar ceea ce ramane nealterat este o traditie imemoriala a pastorilor carpatici si un gust omonim sunetului unui fluier.

Livia Cimpoeru de la Evenimentul Zilei a aflat de la Istrate ‘procesul tehnologic’ al branzei de burduf. Sa nu il uitam, mai ales acum cand il agreseaza inoxul si faianta, adica igienismul european absurd.

“ Ca să respecte regulie de igienă, Ion Istrate a investit mult în stâna de la Fundata, unde a pus gresie şi faianţă, a instalat un generator şi a cumpărat numai vase din inox. În fiecare zi se scoală înainte de ivitul zorilor, la 4.00 dimineaţa, şi bagă oile la muls. Baciul încălzeşte apoi laptele pe vatră, îi dă cheag, adună caşul şi îl pune în crinta (copaie) de inox, unde îl fărâmă de trei ori ca să-i scoată zerul.

Caşul se pune apoi la tescuit (tasat), cu o greutate mare pe el, iar după 4-5 ore se scoate din sidilă (pânză) şi se pune pe talpă (masă) o zi, la uscat. Apoi îl bagă în buduroi (coajă sau doage de brad) şi îl pune la dospit, 8-12 zile, în funcţie de temperatura de-afară. Brânza se scoate, se dă prin maşina de tocat, se frământă în copaie şi i se dă sare după gust.

Cu mâna se face bulz şi se introduce în coaja de brad, burduf de oaie sau băşică de porc. După aceea, se lasă 3 sâptămâni-o lună la maturare, într-un beci răcoros. „Terminăm treaba pe la 12 noaptea. Baciul se culcă odată cu mânătorul (omul de serviciu), aşa se zice pe la noi“, glumeşte nea Istrate. L-a învăţat şi pe „băiet“ cum să facă brânza, dar anul ăsta puştiul termină clasa a 8-a şi nu-i mai arde de munci grele.

Nea Istrate a avut necaz mare, un accident care l-a ţintuit în spital o lună jumate. „Când m-am întors şi m-au văzut oile, parcă voiau să vorbească cu mine, să-mi spună ceva“, oftează el, cu lacrimi în glas. A avut noroc cu Târgul Ţăranului de la Piaţa Amzei, unde nevasta, împărţită între spital şi tarabă, a reuşit să vândă suficientă brânză cât să ţină stâna pe picioare. “

Manifestul Schimbaruilor Climatice si Sigurantei Alimentare

Comisia Internationala privind Viitorul Hranei si Agriculturii si Slow Food International au prezentat la Torino, in cadrul reuniunii Terra Madre, documentul redactat de Vandana Shiva si intitulat Manifestul Schimbarilor Climatice si Securitatii Alimentare.

Activista Vandana Shiva a prezentat principiile manifestului. Ceea ce documentul subliniaza inca de la inceput este legatura stransa dintre schimbarile climatice si agricultura, contributia la incalzirea globala si vulnerabilitatea sistemului de productie agricola industrializata, dar si solutiile potentiale pe care le ofera adaptarea productiei agricole ecologice si organice la noile provocari ale pietei globale.

Conform opiniei lui Shiva, peste 35% din criza schimbarilor climatice provine din agricultura. In acelasi timp, 35% din solutia luptei impotriva incalzirii globale sta tot in productia agricola si a hranei in general. Aceasta compoenta vitala este de cele mai multe ori subevaluata in analizele si discutiile privind lupta impotriva schimbarilor climatice.

"Condamn Protocolul de la Kyoto pentru ca creat o piata a emisiilor prin alocari care nu fac decat sa privatizeze atmosfera, iar atmosfera este un bun comun al intregii planete. Principiul ’poluatorul plateste’ a devenit ’poluatorul se imbogateste’", arata Shiva. In momentul de fata, tot ceea ce se intampla este un outsourcing al emisiilor, adica marile companii occidentale isi vor "transfera" dreptul de a polua in marile industrii din tarile in curs de dezvoltare precum India si China.

Industria ingineriilor genetice promite ca va crea seminte care rezista la schimbarile climatice, insa nu face decat sa pirateze seminte deja existente in natura sau in culturile traditionale. "Intai cauzeaza schimbarile climatice, apoi te forteaza sa le cumperi semintele rezistente", adauga Shiva.

In ce priveste biocombustibilii, Shiva ii dezavueaza ca fiind doar generatori de insecuritate alimentara, iar nu o solutie la incalzirea globala.

Mai mult, ecoactivista va propune noi metode de a masura cresterea economica, cu criterii care sa ia in considerare si securitatea alimentara si salvgardarea biodiversitatii.

Metodele de conservare a mediului se afla deja in cultura traditionala a fermierilor si in practicile agricole virtuoase ale taranilor si populatiilor indigene, sustin Vandana Shiva si Carlo Petrini, presedintele Slow Food International.

"Stiinta va trebui sa dialogheze cu cunoasterea traditionala, iar docentii trebuie sa aiba umilinta de a vorbi de la egal la egal cu taranii", spune Petrini. "Ma intreb, o taranca indianca ce poate doar cu ajutorul simtului tactil sa diferentieze intre 600 de tipuri de seminte e inferioara unui profesor de la Harvard? Nu cred. Poate chiar dimpotriva", a mai spus acesta.